„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
O cale de a fi cu Dumnezeu
În cuvântul de prezentare a traducerii volumului „Rugăciunea - experienţa vieţii veşnice”, scris de părintele Sofronie Saharov şi apărut în România la Editura Deisis, diac. Ioan I. Ică Jr spune că „personalitatea arhimandritului Sofronie ar putea fi cel mai exact şi succint caracterizată prin câteva cuvinte care ţin loc de orice recomandare şi notiţă biogafică: ucenicul şi legatarul testamentar al Cuviosului Siluan Athonitul”. În pagina de azi vă oferim spre lectură o rugăciune şi câteva cuvinte ajutătoare preluate din cartea amintită, pentru a pune început sau a vă întări pe cale în viaţa duhovnicească.
Nu e lucru uşor să ne rugăm astfel în fiecare dimineaţă. Dar dacă ne rugăm din inimă, cu toată atenţia, ziua va fi imprimată de rugăciunea noastră şi tot ceea ce se întâmplă va îmbrăca un caracter diferit. Binecuvântarea pe care am cerut-o de la Preaînaltul Dumnezeu va face să se nască o pace în sufletul nostru ce va avea un efect minunat asupra felului în care vedem şi înţelegem lumea.
Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină. Calitatea intrinsecă a vieţii sporeşte. Cu timpul, rugăciunea va pătrunde firea noastră până ce treptat un om nou se naşte în Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu, Care îşi trimite cu adevărat binecuvântarea Sa asupra noastră, slobozeşte sufletul nostru de presiunile din afară. Singurul imperativ este acela de a păstra această legătură iubitoare cu Dumnezeu. Nu ne va păsa de ceea ce cred despre noi oamenii sau de felul în care ei ne tratează. Vom înceta să ne mai temem că le pierdem favoarea. Îi vom iubi pe semenii noştri fără să ne mai întrebăm dacă şi ei ne iubesc pe noi. Hristos ne-a dat porunca de a ne iubi unii pe alţii, dar n-a făcut o condiţie a mântuirii din faptul ca şi ei să ne iubească. Într-adevăr, se poate foarte bine să nu fim agreaţi pentru independenţa noastră de spirit. În aceste zile e esenţial să fim în stare să ne protejăm pe noi înşine de influenţa celor cu care venim în contact. Altfel, riscăm să pierdem atât credinţa, cât şi rugăciunea. Toată lumea poate să ne socotească nedemni de atenţie, de încredere sau respect - nu va însemna nimic dacă Domnul ne primeşte. Dimpotrivă, nu ne va fi de nici un folos dacă întreaga lume gândeşte bine despre noi şi ne cântă osanale, dacă Domnul nu vrea să se sălăşluiască întru noi. Acesta e doar un fragment al libertăţii la care se referea Hristos atunci când a spus: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In. 8, 32). Singura noastră grijă va fi aceea de a stărui în cuvântul lui Hristos, de a ne face ucenici ai Săi şi de a înceta a mai fi slujitori păcatului. Căci „tot cel ce face păcatul, păcatului îi este rob. Iar robul nu rămâne în casă în veci; Fiul rămâne însă pe veci. Aşadar, dacă Fiul vă va face liberi, cu adevărat liberi veţi fi” (In. 8, 34-36). Rezultatul final al rugăciunii e acela de a ne face fii ai lui Dumnezeu, şi ca fii vom locui pururea în casa Tatălui nostru. „Tatăl nostru Care eşti în ceruri...”
În actul rugăciunii, mintea omenească îşi găseşte expresia ei cea mai nobilă
Desigur, adevărata rugăciune nu vine dintr-odată. Nu e lucru simplu să menţinem inspiraţia fiind înconjuraţi de apele îngheţate ale lumii care nu se roagă. Hristos aruncă Focul Dumnezeiesc pe pământ, şi noi ne rugăm Lui ca El să aprindă inimile noastre astfel ca să nu fim biruiţi de frigul cosmic, ca nici un nor negru să nu stingă flacăra strălucitoare.
Dintre toate apropierile de Dumnezeu, rugăciunea este cea mai bună şi nu în ultimă instanţă este singurul mijloc autentic în acest scop. În actul rugăciunii, mintea omenească îşi găseşte expresia ei cea mai nobilă. Starea mentală a unui om de ştiinţă angajat în cercetare, a artistului ce creează opere de artă, a gânditorului cufundat în filosofie - chiar şi a teologilor de profesie ce-şi propun învăţăturile lor - nu poate fi comparată cu cea a omului de rugăciune ajuns faţă în Faţă cu Dumnezeul Cel Viu. Oricare gen de activitate mentală cere mult mai puţină încordare decât rugăciunea. Putem fi în stare să lucrăm zece sau douăsprezece ore, dar sunt suficiente numai câteva clipe de rugăciune şi, iată, suntem deja epuizaţi.
Esenţa păcii lui Hristos
Rugăciunea poate împlini toate lucrurile. Chiar dacă suntem lipsiţi de daruri naturale, oricare dintre noi poate să obţină şi obţine prin rugăciune daruri suprafireşti. (...) Dacă ne măsurăm calitatea vieţii nu prin suma senzaţiilor psiho-fizice plăcute, ci prin extensiunea conştiinţei pe care o avem cu privire la realităţile universului, şi, mai cu seamă, la Adevărul Dintâi şi Cel de pe Urmă, atunci vom înţelege ce anume stă în spatele cuvintelor lui Hristos: „Pacea Mea v-o dau”, spuse ucenicilor cu câteva ore înaintea morţii Sale pe cruce. Esenţa păcii lui Hristos stă în cunoaşterea desăvârşită pe care o avea despre Tatăl. Tot aşa se întâmplă şi cu noi: dacă cunoaştem Adevărul Veşnic, toate chinurile acestei vieţi vor fi îndepărtate la periferia existenţei noastre, în timp ce lumina vieţii ce purcede din Tatăl va domni înăuntrul nostru.
Rugăciune la revărsatul zorilor
Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat la această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi: „Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea îndrăznind te chem:
Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvântează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice. Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără de păcat. Tu, Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea cea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc spre Tine. Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine.
Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc bună-plăcere înaintea Ta şi-l rănesc pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşază-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci. Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă!
Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea. Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă. Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cum mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea! Amin.