„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
„O tinereţe închinată lui Hristos înseamnă o bătrâneţe fără griji“
Duminică, 15 mai 2016, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat cea de-a doua ediţie a evenimentului intitulat „Studentul ieşean", la care au participat aproximativ 250 de studenţi din Iaşi, dar şi din alte oraşe din ţară, precum şi din Basarabia. Tema acestei ediţii a fost: „Studentul ieşean: încotro? Sunt/ Devin ceea ce îmi doresc".
A ne problematiza cu privire la anumite subiecte esenţiale ce privesc viaţa noastră, încă de acum, din perioada studenţiei, considerăm că este un lucru foarte important. Dar credem, de asemenea, că această problematizare e bine să fie realizată într-un cadru organizat pentru a ajunge la concluzii cât mai apropiate de Adevăr. În cadrul evenimentului „Studentul ieşean", pentru a ne apropia de Adevăr cu sinceritate, am început programul cu Sfânta Liturghie, unde studenţii participanţi au cântat şi s-au rugat împreună cu părinţii slujitori. După Dumnezeiasca Liturghie, a urmat o conferinţă susţinută de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, care ne-a îndemnat să fim sinceri cu noi înşine în căutările noastre şi să nu neglijăm Tradiţia lăsată de înaintaşii noştri, după cum nici femeile mironosiţe care au mers la mormânt nu au neglijat prescripţiile Tradiţiei şi de aceea au văzut pe îngerul Domnului, care le-a dat marea veste că Hristos a înviat.
Au urmat două sesiuni de lucru pe grupe, la care studenţii au avut posibilitatea de a discuta într-un grup mai restrâns şi într-un mod organizat despre scopul vieţii. Spre finalul programului a urmat un moment artistic susţinut de voluntarii ieşeni şi de participanţii din Basarabia, după care s-au conturat concluziile în prezenţa tuturor participanţilor şi a moderatorilor.
„Duminică... una a gândului îndreptat spre cel de lângă mine, a zâmbetului pe care-l las drept mărturie la plecare, a oamenilor cu căldura cărora mă-mbrac. Şi cu ce veşminte frumoase m-am ales! Căci am venit cu inima strânsă-n miezul unui grup, care-a ajuns să-mi fie casă azi. «Studentul ieşean» a fost «acasă» pentru toţi! Ne-am împletit cu sfială cuvintele şi ne-am abandonat unii în privirile altora, dând glas celui mai frumos gând de azi: «O înseamnă o bătrâneţe fără griji». Încotro? Ei bine, încă nu ştiu, dar cert e că mi-am legat de «Studentul ieşean» o bucată din suflet, ce nu mă va lăsa nicicând să-mi pierd nădejdea!, ne-a mărturisit la final unul dintre participanţi, Ioana-Roxana Rîşcanu, studentă la Facultatea de Medicină din Iaşi.
Dorim să mulţumim Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru tot sprijinul acordat în vederea organizării acestui eveniment şi nădăjduim că studenţii participanţi au petrecut un timp frumos şi de calitate alături de noi, discutând în acelaşi timp despre ceea ce de-a lungul timpului a fost considerată a fi una dintre cele mai importante preocupări: scopul vieţii. (Emanuel Buta, preşedinte ASCOR Iaşi)