„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Oamenii din spatele proiectului „Tabăra din pridvorul satului”
Când vorbim despre proiectul „Tabăra din pridvorul satului”, ne gândim la numere, beneficiari, activităţi, program, materiale, însă, adesea, uităm să vorbim despre oamenii care stau în spatele acestor tabere şi duc greul. Uităm poate că ei, voluntarii, sunt plecaţi de acasă câte 3-4 săptămâni pentru a munci în folosul altor tineri. Uităm că ei sunt personajele fără de care această poveste nu s-ar scrie. Poveştile ne spun ceea ce suntem. Mai mult decât atât, poveştile suntem noi înşine. Cred că, indiferent de scenariul pe care îl urmează povestea fiecăruia dintre noi, în adâncul sufletului ne dorim un singur lucru: vrem ca poveştile noastre să conteze. Vrem ca poveştile noastre să fie pline de semnificaţie, nu pentru a fi lăudaţi sau scoşi în evidenţă, ci pentru a simţi că facem ceva bun pentru aproapele nostru, pentru a da mai departe din ceea ce şi noi am primit cândva.
În cartea sa, Dă sens vieţii, John C. Maxwell povesteşte: „Am primit la un moment dat un cadou de la asistenta mea. Când l-am despachetat, am văzut o carte al cărei titlu m-a intrigat: The Greatest Story Ever Told (Cea mai bună poveste scrisă vreodată). Eram nerăbdător să o citesc. Când am deschis-o, însă, am rămas şocat. Paginile erau complet albe. Înăuntru, un bileţel pe care asistenta mea scrisese: John, te aşteaptă o viaţă întreagă înainte. Umple aceste pagini cu bunătate, gânduri bune şi cu fapte făcute din inimă. Scrie aici extraordinara poveste a vieţii tale”. Suntem autorii propriei noastre vieţi şi fiecare putem umple paginile cu ceea ce ne dorim. Voluntarii taberelor nu s-au mulţumit să redea poveştile reuşite ale altora, ci fiecare dintre ei îşi scrie în vara aceasta propria poveste. Mai mult decât atât, ei şi-au dat seama că în viaţă nu ceea ce primim ne face valoroşi, ci ceea ce devenim pe parcursului procesului de dăruire dă valoare propriei vieţi.
Pentru ca povestea noastră să aibă însemnătate, trebuie să acţionăm. Uneori este mai sigură pasivitatea. Dacă nu te apuci de un lucru, nu există riscul ca acel lucru să meargă prost. Cu toate acestea, deşi prin lipsa de acţiune nu poţi da greş, nici nu poţi avea roade bune. Tinerii voluntari vor să facă lucruri mari. Să schimbe în vara aceasta viaţa a 3.500 de copii din Arhiepiscopia Iaşilor. Oamenii apatici nu vor schimba niciodată lumea în care trăiesc. Oamenii pasivi se elimină singuri din măreţia propriilor poveşti. Îşi doresc mai mult, însă nu reuşesc să se implice activ. De ce? Fiindcă nu au intenţia de a se implica. Lucrurile către care te îndrepţi se îndreaptă, la rândul lor, către tine. Un fluture nu se mai întoarce înapoi la stadiul de omidă. În momentul în care începi să trăieşti o poveste plină de semnificaţie, îţi va plăcea faptul că faci o diferenţă şi nu vei mai privi în urmă. În momentul în care în mod deliberat îţi foloseşti zi de zi resursele pentru a aduce o schimbare pozitivă în vieţile celorlalţi, începi să ai şi tu o viaţă care să conteze. Atunci când ne trăim viaţa în mod deliberat pentru cei din jur, începem să vedem lumea prin ochii lor, nu prin ai noştri. Acest lucru ne inspiră să nu ne limităm în a contempla, ci ne inspiră să participăm. Nu ne mulţumim să ne pese, ci chiar facem ceva. Nu suntem doar amabili, ci suntem corecţi şi verticali. Nu ne oprim doar la a visa, ci ajutăm. De ce? Fiindcă vrem să facem o schimbare în bine şi să lăsăm ceva de folos acolo pe unde trecem!
Albert Einstein spunea că lumea este un loc periculos, nu din cauza celor care fac rău, ci a celor care privesc şi nu iau nicio măsură. Schimbarea poate începe de la o singură persoană, care poate acţiona, făcând o schimbare sau ajutând pe cineva. O singură persoană o poate inspira pe alta să acţioneze pozitiv în mod intenţionat, iar apoi pe încă o alta. Ele pot lucra apoi împreună. Se pot transforma într-o mişcare. Pot avea un impact. O viaţă trăită în pasivitate nu are nicio semnificaţie, iar acest lucru l-au înţeles voluntarii noştri. Şi-au dat seama că „a fi” înseamnă să nu te gândeşti doar la tine, ci să ieşi din comoditate şi să acorzi din ceea ce ai şi celorlalţi, avându-L pe Hristos ca reper.
Ca responsabil de proiect, nu pot decât să le mulţumesc acestor oameni minunaţi pentru toată jertfa lor. Vă mulţumesc că ieşiţi din confortul vostru pentru a dărui din ceea ce sunteţi altor tineri, mulţumesc că v-aţi oferit vacanţa slujind celor care nu au parte de o altă vacanţă în afara celei din zilele de tabără, mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi pentru tot ceea ce sunteţi! Dumnezeu să vă răsplătească jertfa şi să vă dea putere să o duceţi la bun sfârşit! Împreună pentru tineri!