„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Parastas la Putna pentru părintele Iachint Unciuleac
Sâmbătă, 23 iunie, la Mănăstirea Putna, a fost săvârşită slujba Parastasului pentru părintele arhimandrit Iachint Unciuleac, la 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, au slujit părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, părintele arhimandrit Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana - Rădăuţi şi alţi clerici ucenici ai părintelui Iachint.
După slujba Parastasului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a rostit un scurt cuvânt despre părintele Iachint, accentuând calitatea sa de părinte duhovnicesc: „Duhovnicul Bucovinei” i se spunea părintelui Iachint şi mulţi clerici de mir şi din mănăstirile Bucovinei de azi sunt ucenicii săi.
Cu acest prilej a fost republicată cartea „Părintele Iachint, stareţul şi duhovnicul”. De asemenea, a fost realizată o nouă ediţie a DVD-ului cu filmul documentar „Părintele Iachint, stareţul şi duhovnicul”, cu subtitrări în limbile engleză, franceză şi rusă. Filmul documentar poate fi vizionat şi on line.
La Parastas a fost pomenită şi doamna Ileana-Maria Creţu, restauratoare de broderie care a lucrat mult la Putna, trecută la cele veşnice în 2016. Vorbind despre activitatea sa la Putna, unde a restaurat, între altele, acoperământul de mormânt al doamnei Maria Asanina Paleologhina, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a asemuit lucrarea restauratorilor cu cea a unor doctori duhovniceşti ai patrimoniului naţional, ai patrimoniului credinţei noastre.
Părintele Iachint s-a născut în 10 septembrie 1924, în satul Mănăstirea, comuna Dăgâţa, Iaşi. În 1951, la 27 de ani, a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, iar în 1956 a venit împreună cu arhimandritul Dosoftei Moraru şi un grup de ucenici ai părintelui Cleopa la Putna pentru a reface viaţa monahală aici. Decizia mutării a luat-o Mitropolitul Sebastian Rusan, pentru a proteja necropola Sfântului Ştefan cel Mare, ameninţată cu închiderea de regimul comunist. Între 1977 şi 1992, Părintele Iachint a fost stareţ al Mănăstirii Putna. A trecut la cele veşnice în 23 iunie 1998, rugându-se în scaunul de spovedanie. Părinţii săi duhovniceşti au fost arhimandritul Cleopa Ilie, ieroschimonahul Paisie Olaru şi Ieroschimonahul Daniil - Sandu Tudor.
Cuvinte duhovniceşti ale părintelui Iachint Unciuleac
„Am avut şi eu destule necazuri. Dar, dacă nu le aveam, n-aş fi văzut strălucirea negrăită a zilei de astăzi, când Crucea lui Hristos şi sabia lui Ştefan ne spun că lupta cu necredinţa de abia acum începe”.
„Cel mai important lucru este să-L simţi pe Dumnezeu în inima ta!”; şi mulţi ucenici, în preajma sfinţiei sale, simţeau acest lucru. Era o realitate, o certitudine.
„Lacrimile au putere să spele păcate grele. Lacrimile atrag harul lui Dumnezeu”.
„În mintea dreaptă şi lucrul strâmb se-ndreaptă, dar în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”.
Punea accent pe fidelitatea monahilor faţă de mănăstire:
„Să iubeşti locul unde ai fost chemat. Mănăstirea este ca o mireasă pe care ţi-ai ales-o şi trebuie să ţii la ea ca la tovarăşul tău, ca la familia ta. Mai mult decât atât: să iubeşti trecutul, prezentul şi viitorul acelei mănăstiri, să-i iubeşti pe părinţii care au vieţuit în mănăstire, să-i pomeneşti în rugăciunile tale, să te simţi în duh de comuniune cu ei şi să-i iubeşti pe cei împreună-nevoitori”.
„Stareţul trebuie să aibă atâta răbdare încât să-i biruie pe toţi din obşte prin ea”.
„Preoţia este expresia cea mai înaltă a iubirii faţă de Hristos. Sufletul preotului trebuie să fie deschis ca o carte în care să ardă dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Cel care cuvântă este dator ca mai întâi să cuvânteze prin viaţa lui virtuoasă. A vorbi despre virtuţi, despre învăţătura lui Hristos, despre voia lui Dumnezeu fără a lucra virtuţile, fără a le trăi în fiecare clipă este o mare nebunie, este de râsul diavolilor”.
„Dacă nu eşti un preot bun, primii care nu te respectă sunt cei din casa ta; soţia şi copiii te arată lumii ce fel de preot eşti. Omul nu a fost făcut să fie duplicitar. Oricât te-ai ascunde, limbajul faptelor şi al atitudinilor tale te arată lumii cine eşti. Aşa că cei din casă te arată lumii cum eşti de fapt ca preot şi dacă ţi-ai împlinit misiunea ta, nu numai în cele ce se văd, ci şi în inima şi în sufletul tău; familia arată lumii dacă ţi-ai închinat inima şi sufletul lui Dumnezeu”.