„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Părintele profesor Stelian Tofană a conferenţiat la Iaşi
În zilele de 22 şi 23 martie 2018, în Sala „Sinaxar" din cadrul Ansamblului Mitropolitan, părintele prof. univ. dr. Stelian Tofană, cadru universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj, a conferenţiat tinerilor prezenţi la întâlnirile organizate de ASCOR Iaşi şi Parohia Curelari.
În cadrul evenimentelor, prelegerile au avut ca punct principal de discuţii teme precum „Procesul lui Iisus - radiografia mântuirii noastre", dar şi „Ce înseamnă să Îl urmăm pe Iisus azi?".
Întâlnirea de joi, 22 martie, a fost organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Iaşi, şi a adunat zeci de tineri şi studenţi din oraş. Totodată, seara duhovnicească din 23 martie, numită „Golgota - locul unităţii creştine" şi organizată de Parohia Curelari dimpreună cu Oastea Domnului, a adunat credincioşi de toate vârstele din municipiu.
În cadrul prelegerilor sale, părintele Stelian Tofană a vorbit auditoriului despre libertatea în Dumnezeu: „Cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat este libertatea. Sigur, în virtutea libertăţii putem face bine dar putem face şi mult rău, şi vom fi liberi pentru totdeauna. Dumnezeu nu ne vrea robi! Cel mai mare dar al veşniciei este că vom fi liberi în Împărăţia lui Dumnezeu. Nu vom fi robii Împărăţiei lui Dumnezeu, ci împăraţi".
La sfârşitul expunerilor, credincioşii au putut adresa întrebări, aceştia primind din partea părintelui profesor răspunsurile cerute. În cadrul evenimentului de vineri, Grupul coral-instrumental „Doina Golgotei" al comunităţii Oastea Domnului din Iaşi a ţinut un concert de cântări.