„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Pictorul Paul Gherasim a trecut la cele veşnice
Unul dintre marii pictori contemporani români, Paul Gherasim, a plecat la Domnul ieri, 3 august 2016, la vârsta de 91 de ani.
Pictorul Paul Gherasim s-a născut pe 25 iunie 1925, în localitatea Boteşti, judeţul Suceava. Acesta a studiat iniţial desenul cu pictorul Nicolae Dărăscu, iar între anii 1943-1947 a studiat pictura cu profesorul Jean Alexandru Steriade, în cadrul Academiei de Arte Frumoase, din Bucureşti. Începând cu anul 1946 a participat la numeroase expoziţii de artă, atât personale, cât şi colective.
În 1985, Paul Gherasim a întemeiat Grupul Prolog, împreună cu Horea Paştina, Mihai Sârbulescu, Cristian Paraschiv şi Constantin Flondor. Despre acesta părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Prolog înseamnă, în limba greacă, primul cuvânt. El deschide calea pentru înţelegerea lucrărilor prezentate. Am putea spune că fiecare pictură sau colecţie de picturi este un început în pătrunderea puterii şi gândirii creatoare a lui Dumnezeu cel infinit. Căci nimic nu este fără Dumnezeu. Caracteristica principală a Grupului Prolog, în toate variantele sale, este spiritualitatea. O spiritualitate indefinită, stăruitoare, care parcă învăluie imaginea, emanând din ea“.
De-a lungul carierei sale, Paul Gherasim a obţinut numeroase premii, dar şi distincţii, dintre care amintim: Premiul Revistei „Arta“ (în 1972); Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici (în 1979); Premiul „Ioan Andreescu“, al Academiei Române (în 1995): Ordinul „Steaua României“, în Grad de Comandor (în 2001) sau Crucea Patriarhală, Distincţie acordată de Patriarhia Română (în 2002).
Despre creaţia sa, marele pictor spunea într-un interviu că: „Nimeni nu poate să întreacă o pasăre cum cântă şi nimeni nu poate să întreacă ceea ce a lăsat Dumnezeu… vederea spre descoperire. Noi, pictorii, transpunem această frumuseţe, dar respectăm măsura“, dar şi că: „Străvezimea frumuseţii lui Dumnezeu e în fiecare semn al Creaţiei sale, iar pictorul aşteaptă în faţa unei pânze albe să descopere, în tăcere, o urmă de pictură“.
Anul acesta a publicat la Editura Doxologia, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, albumul de fotografie „Urma Sfântului Apostol Andrei“. Tot la editura ieşeană sunt în curs de apariţie alte două volume sub semnătura pictorului Paul Gherasim: „Ştergerea urmelor“ şi „Biserica lui Hristos“.
Privegherea (miercuri şi joi) şi slujba de înmormântare (vineri, 5 august, ora 11:00, după Sfânta Liturghie) vor avea loc la Mănăstirea Stavropoleos din Bucureşti.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu drepţii Săi!