„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
Preoţii din Protopopiatul Sascut, în şedinţa lunară
Preoţii din Protoieria Sascut s-au întrunit marţi, 19 iunie 2018, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din Pânceşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Delegatul Centrului eparhial Roman a fost părintele Valentin Băltoi, consilier al Sectorului cultural. Tema cu titlul „Contribuţia Bisericii la promovarea conştiinţei naţionale a poporului român şi la făurirea statului român unitar modern” a fost susţinută de pr. Cătălin-Constantin Rotaru, de la Parohia Slobozia-Urecheşti. Lucrarea aminteşte despre faptul că multă vreme românii au fost nevoiţi să trăiască în provincii diferite ale aceluiaşi neam: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Au trăit despărţiţi uneori sub stăpâniri străine, însă şi-au apărat libertatea cu armele, iar identitatea prin grai şi credinţă. Biserica românească a fost întotdeauna legată de soarta poporului român; relaţia dintre Biserică şi Stat în ţara noastră dăinuind încă de la începuturile noastre ca popor. Cu acest prilej, a fost prezentat un moment cultural dedicat Centenarului de către elevii Şcolii Gimnaziale Numărul 1 - Pânceşti, coordonaţi de pr. Radu Marian-Gabriel de la Parohia Fulgeriş. Prezenţa tinerilor de la şcolile ce se află în raza administrativ-canonică a Protopopiatului Sascut, în cadrul şedinţelor preoţeşti lunare, a devenit o tradiţie. Aceştia, sub îndrumarea preoţilor parohi şi a cadrelor didactice, au reuşit să realizeze frumoase activităţi din care nu au lipsit poeziile patriotice şi cântecele care amintesc despre vitejia soldaţilor români şi despre iubirea de neam şi ţară a românului. La finalul şedinţei, părintele Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, a transmis preoţilor informaţiile necesare pe care aceştia trebuie să le implementeze pentru dinamizarea vieţii administrative, liturgice, sociale şi pastorale în parohii.



