„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Procesiunea „Drumul Crucii“ la Mănăstirea Hadâmbu
Pelerinii sunt aşteptaţi astăzi, 5 aprilie 2018, la ora 16:00, la Procesiunea „Drumul Crucii", care va fi organizată la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. Mai întâi se va săvârşi, de la ora 14:00, Denia celor 12 Evanghelii de către un sobor de preoţi. Pelerinajul va debuta la Poarta „Bucuria Crucii", iar slujba, alcătuită special de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va cuprinde 14 citiri din Sfânta Evanghelie. Atât preoţii, cât şi credincioşii vor intona cântările specifice Săptămânii Patimilor şi vor rememora astfel drumul pe care Mântuitorul Hristos l-a parcurs spre Dealul Golgota din Ierusalim. „Din mila Bunului Dumnezeu, am ajuns cu mulţi ani în urmă la Ierusalim şi am parcurs Drumul Crucii. Am iniţiat acest pelerinaj la Hadâmbu pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi pentru a simţi prezenţa Mântuitorului Hristos. Ne vom aduce aminte în cadrul acestui pelerinaj de Mântuitorul Hristos, Care a dus de bunăvoie Crucea spre patimă. În dreptul fiecărei troiţe se va citi o evanghelie şi se va rosti o ectenie", a menţionat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu. După ultima oprire, preoţii şi credincioşii vor reveni în incinta mănăstirii pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi la raclele ce adăpostesc fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.