„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
PS Damaschin: „Crucea este semnul de viaţă dătător”
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a fost prilej de duhovnicească bucurie în Parohia Volovăţ, în mijlocul credincioşilor poposind Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Ziua Praznicului Înălţării Sfintei Cruci reprezintă pentru credincioşii din Volovăţul „de două ori voievodal”, după spusa lui Nicolae Iorga, unul dintre reperele anului, cu atât mai mult cu cât este printre primele mari sărbători ale Anului bisericesc. Anul acesta, aşezat sub semnul Anului Centenar şi al chemării la mărturisire vie, directă şi fără tăgadă a conştiinţei româneşti şi creştine a tuturor osârduitorilor Crucii aşezaţi să fie trăitori şi purtători ai nădejdii creştine în acest colţ de ţară, sărbătoarea a însemnat cu mult mai mult decât în ceilalţi ani.
Hramul bisericii parohiale, închinată „Înălţării Sfintei Cruci” de către Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, ce adună de peste cinci veacuri obştea credincioşilor din Volovăţ, a fost prilej binecuvântat de a mărturisi încă o dată continuitatea credinţei strămoşilor ce odihnesc la umbra zidurilor bisericii, uitată de mai marii vremii.
Bucuria întâlnirii cu toţi fiii duhovniceşti ai parohiei, mulţi dintre ei pribegi peste graniţele ţării, dar care an de an înmulţesc bucuria praznicului cu bucuria revederii şi mărturisirii împreună a aceleiaşi credinţe neschimbate şi netulburate în fiinţa ei, a fost sporită anul acesta de prezenţa Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Întâmpinat de obştea credincioşilor din parohie şi din împrejurimi în straie naţionale, Preasfinţitul Părinte Damaschin a slujit Sfânta Liturghie în ziua hramului ctitoriei voievodale a slăvitului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, înconjurat de soborul slujitor al parohiei, arătând, la momentul cuvenit, în cuvântul de învăţătură că „aşa am învăţat fiecare dintre noi, că Sfânta Cruce este armă împotriva diavolului, aşa se cuvine să-i învăţăm şi pe cei mici să nu se ruşineze să mărturisească însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci la începutul lucrului, atunci când trec pe lângă biserică şi în orice prilej de ispită şi nevoie. Fiecare dintre noi suntem chemaţi să mărturisim, şi atunci când cinstim Crucea, suntem conştienţi că-L cinstim pe Hristos Domnul, Cel ce S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră, a tuturor. Crucea este semnul de viaţă dătător. Crucea este pecetea mântuirii noastre. Crucea este nădejdea noastră”.
La final, Preasfinţitul Părinte Damaschin a arătat că în aceste zile se cuvine să ieşim din nepăsare şi comoditate şi fără frică să mărturisim pe Hristos Domnul şi credinţa noastră, îndemnând pe toţi ei prezenţi să participe la referendumul pentru modificarea Constituţiei, participare ce reprezintă mărturisirea vie şi directă a lui Hristos.
Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din Volovăţ este o biserică ctitorită de Ştefan cel Mare între anii 1500-1502 în satul Volovăţ (judeţul Suceava), aflat la 4 km sud-vest de oraşul Rădăuţi. Biserica a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004. După cum consemnează cronicarul Nicolae Costin, domnitorul Dragoş Vodă (1351-1353) a construit o biserică de lemn la Volovăţ, pe care Ştefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povesteşte legenda că biserica de lemn din Volovăţ ar fi putut adăposti odată mormântul legendarului Dragoş Vodă. În locul bisericii de lemn, Ştefan cel Mare a construit, între anii 1500 şi 1502, o biserică de zid după cum atestă pisania în limba slavonă, amplasată la intrarea în biserică. Locaşul de cult a avut de suferit de mai multe ori în decursul timpului, rămânând un timp chiar pustie. A fost restaurată de către episcopul Dosoftei Herescu al Rădăuţilor (1750-1789), dăruindu-se cu acest prilej iconostasul de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi. Unele reparaţii au mai fost efectuate şi în anul 1776 pe cheltuiala proistosului Gurie de la Mănăstirea Suceviţa. În anul 1825 s-au efectuat ample lucrări de restaurare de către preotul paroh Ioan Grigorovici. În 1856 s-a construit un turn-clopotniţă din lemn. Ca urmare a unei furtuni, în 1871 a fost refăcut acoperişul. În anul 1885 pereţii din interior au fost vopsiţi în culoare de ulei O altă serie de lucrări de restaurare au fost efectuate în perioada 1935-1936, cu acest prilej fiind decapată tencuiala de pe porţiunea de zid de piatră din exterior, iar ocniţele din cărămidă au rămas tencuite. În cursul anului 2007, cu ocazia unor lucrări de curăţare a pereţilor interiori ai bisericii, efectuate sub coordonarea prof. univ. dr Oliviu Boldura de la Universitatea Bucureşti, s-a descoperit un fragment de pictură murală, demontându-se ipoteza că biserica nu a fost niciodată pictată.