„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
PS Damaschin: „Dacă Îl iubeşti pe Domnul, atunci asculţi de El”
Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit duminică, 22 iulie 2018, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdăneşti din judeţul Suceava. Slujba a fost oficiată în contextul hramului Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Hramul Mănăstirii Bogdăneşti din judeţul Suceava a fost serbat anul acesta în Duminica a VIII-a după Rusalii. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul a fost întâmpinat de credincioşi cu pâine şi sare, aşa cum este tradiţia, în acordurile Fanfarei de la Stamate şi în cântarea celor două coruri prezente: corul bărbătesc din Bosanci şi corul Parohiei Salcea. Înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii, au fost depuse coroane de flori la statuia voievodului întemeietor de ţară şi ctitor de mănăstire, Bogdan I.
În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor prezenţi la Mănăstirea Bogdăneşti, PS Părinte Damaschin a explicat Evanghelia zilei, a Înmulţirii pâinilor, subliniind că: „Dumnezeu este milostiv şi vrea să ne îndeplinească toate cererile. Când a înmulţit Domnul pâinile? Când a dat Domnul-Hristos hrană pentru trup oamenilor? Când s-a aplecat la nevoile lor care ţin de viaţa aceasta, de bilogic, de trupesc? Când? După ce ei mai întâi au ascultat cuvântul lui Dumnezeu, învăţătura Lui. Două feluri de hrană le-a dat Domnul: mai întâi hrana pentru suflet - o zi întreagă le-a vindecat bolnavii, dar i-a şi învăţat - apoi, în cel de-al doilea rând, hrană pentru trup. Dacă Îl iubeşti pe Domnul, atunci asculţi de El”.
În cadrul Sfintei Liturghii, a avut loc şi o hirotonie întru preot, cea a diaconului Alexandru Loghinoaia. Părintele Gheorghe Loghinoaia a mulţumit ierarhului, soborului slujitor şi tuturor credincioşilor care au fost prezenţi la sărbătoarea Mănăstirii Bogdăneşti, după care a fost organizată o agapă la care au participat atât invitaţii, cât şi vârstnici aflaţi în grija căminului de bătrâni de lângă Mănăstirea Bogdăneşti.
În cursul aceleiaşi zile, PS Damaschin Dorneanul a vizitat şi căminul de bătrâni.
Începuturile Mănăstirii Bogdăneşti datează din jurul anului 1363, când voievodul Bogdan I Întemeietorul, împreună cu Maria, doamna sa, zideşte aici o mănăstire - Bogdana, Schitul Bogdăneşti sau Bogoslovul, pentru a servi drept biserică domnească. Anul 1994 va aduce o nouă etapă în viaţa vechii mănăstiri. Sub îndrumarea preotului Gheorghe Loghinoaia, credincioşii locului încep rezidirea Mănăstirii Bogdăneşti pe un nou amplasament, după ce în 1993 au marcat locul vechiului locaş de rugăciune prin înălţarea unei troiţe. În prezent, sunt zidite biserica, Aşezământul creştin filantropic „Acoperământul Maicii Domnului”, turnul clopotniţă, chiliile, monumentul închinat primului ctitor, Bogdan Întemeietorul, şi agheasmatarul.
(Constantin Agafiţei, Tudorel Rusu)