„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
PS Damaschin: „Nu intraţi în şuvoiul nedreptăţii, al imposturii, al făţărniciei!”
În perioada 17-19 iulie, la Putna s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a Taberei de vară „Tineretul creştin-ortodox de la Putna”. Evenimentul, realizat la iniţiativa Parohiei Putna, a Protopopiatului Rădăuţi, a Mănăstirii Putna şi a Şcolii Gimnaziale Putna, a reunit 110 elevi de pe cuprinsul Protopopiatului Rădăuţi, cu vârste între 13 şi 14 ani, ce au venit însoţiţi de preoţii lor parohi şi de profesorii de religie.
Sub genericul „Unire în credinţă”, tabăra a fost deschisă la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din comuna Putna, prin săvârşirea Sfintei Liturghii de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Nu au lipsit de la slujba arhierească protoiereul de Rădăuţi, părintele Petru Lupăştean Barfă, precum şi slujitorii Parohiei Putna - pr. paroh Constantin Croitoru şi pr. Bogdan Negrea.
În cuvântul de învăţătură, PS Părinte Damaschin Dorneanul i-a îndemnat pe elevii participanţi la tabără să păstreze puritatea copilăriei: „De la voi, tineri, se cere foarte multă vitejie. Să fiţi viteji înspre lucrurile bune, să fiţi viteji, de pildă, în lupta pe care s-ar cuveni să o duceţi împotriva a tot ce e rău, a tot ce e minciună, a tot ce e nedreptate. Nu intraţi şi voi în şuvoiul acesta care a cuprins pe mulţi dintre cei care au mai mulţi ani ca voi, al nedreptăţii, al imposturii, al făţărniciei! Păstraţi-vă cât mai puteţi puritatea aceasta care se citeşte pe chipul vostru şi fiţi viteji, fiţi dârji! Găsiţi-vă ţelul şi urmaţi-l până la capăt! Să nu vă poticnească nimic în împlinirea acestui ţel. Nici dumneavoastră, părinţii, nu vă transformaţi în piedici, în bariere, în obstacole, în calea fiilor sau a fiicelor dumneavoastră. Lăsaţi-i să-şi urmezi visul! Lăsaţi-i să fie încrezători, lăsaţi-i să fie viteji, cu sufletele tinere şi bucuroase. Dacă le tăiaţi aripile, vor ajunge ca nişte păsări tinere care ar vrea să zboare din cuib şi nu pot. Dragi copii, jucaţi-vă cât mai puteţi; păstraţi-vă această puritate a jocului! Are Tudor Arghezi nişte poezii foarte frumoase despre simţul ludic care ar trebui să-l stăpânească pe fiecare om cât mai mult în viaţă, fiindcă acest simţ ludic îl face pe om să treacă mai uşor prin viaţă”.
Cei 110 elevi participanţi la cea de-a III-a ediţie a Taberei de vară „Tineretul creştin-ortodox de la Putna” au fost selectaţi din 16 parohii ale Protopopiatului Rădăuţi. Tabăra a reprezentat un mijloc de răsplată pentru dragostea cu care aceşti tineri au răspuns activ iniţiativelor de voluntariat ale bisericilor din localităţile natale.
În cadrul celor trei zile, elevii, însoţiţi de preoţi şi profesori, au mers în vizită la Mănăstirea Putna, unde s-au închinat la icoana Maicii Domnului, la moaştele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul şi au cinstit cu emoţie prezenţa istorică a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt în faţa mormântului său, printr-un mic recital artistic de cântece şi poezii. De asemenea, ei au vizitat Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde s-au închinat la moaştele Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan, şi au avut prilejul să vorbească cu părinţii monahi. De asemenea, programul taberei a inclus activităţi în aer liber, drumeţii, sport, jocuri, vizite la obiective culturale şi mănăstiri, ateliere de discuţie, vizionări de filme istorice. Una dintre temele propuse spre dezbatere a fost şi sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.
Cele trei zile s-au încheiat prin cântec şi voie bună, în jurul unui foc de tabără.