„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
PS Părinte Damaschin Dorneanul a fost hirotonit şi instalat la Suceava
Momente istorice în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, unde ieri, 23 iulie 2017, a avut loc hirotonirea întru arhiereu a părintelui arhimandrit Damaschin Luchian, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu titulatura „Dorneanul“, în şedinţa de lucru din 4 iulie 2017.
Slujba Hirotonirii a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava şi a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod, în prezenţa a mii de credincioşi.
Rânduiala de anunţare şi chemare a candidatului la treapta arhieriei a fost săvârşită sâmbătă seara, după Vecernie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava. La slujbă au fost prezenţi patru ierarhi, membri ai Sfântului Sinod - Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord -, preoţi, monahi şi credincioşi, atât din Arhiepiscopia Sucevei, cât şi din Arhiepiscopia Iaşilor.
Chemarea solemnă a părintelui arhimandrit Damaschin Luchian la treapta arhieriei a fost făcută de către părintele Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Preacuviosul Ipopsifiu Damaschin a răspuns acestei chemări, mulţumind Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan şi ierarhilor prezenţi în Catedrala Arhiepiscopală. După această rânduială, a fost înscris în condică procesul-verbal prin care s-a constatat chemarea Ipopsifiului Damaschin Luchian la treapta arhieriei, pentru slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, document semnat de către ierarhii delegaţi, precum şi de către candidat.
Părintele Mitropolit Teofan a rostit cu această ocazie un cuvânt despre semnificaţia şi importanţa chemării în treapta de ierarh, iar în finalul slujbei de seară a rostit un scurt cuvânt Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Hirotonia noului episcop-vicar al Eparhiei Sucevei
Ieri-dimineaţă, după slujba Utreniei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a săvârşit în Catedrala Arhiepiscopală rânduiala examinării şi desemnării Ipopsifiului Damaschin Luchian la treapta arhieriei. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost înconjurat de un sobor de ierarhi format din Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Preacuviosul Părinte Ipopsifiu Damaschin a fost adus în mijlocul bisericii de arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei, şi de arhim. Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei, spre a prezenta ierarhilor prezenţi, în frunte cu Părintele Mitropolit, sfintele mărturisiri ale credinţei ortodoxe. Astfel, candidatul la hirotonia întru arhiereu a rostit Simbolul credinţei, a mărturisit despre însuşirile Persoanelor necuprinsei Dumnezeiri, a mărturisit cu privire la înomenirea Fiului şi Cuvântului ipostatic al lui Dumnezeu şi despre firile diferite din Unul şi acelaşi Hristos Dumnezeu şi a făgăduit să păstreze totdeauna, cu sfinţenie, canoanele, tradiţiile, legiuirile, regulamentele şi hotărârile Bisericii noastre. După acest dialog de cercetare, Episcopul-vicar ales Damaschin a iscălit pe Sfânta Evanghelie aflată pe masa aşezată dinaintea arhiereilor coliturghisitori mărturisirea citită în Catedrala Arhiepiscopală.
În continuare, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi. După cântarea întreit sfântă „Sfinte Dumnezeule“, IPS Părinte Mitropolit Teofan a săvârşit Sfânta Taină a Hirotoniei întru arhiereu pentru ipopsifiul Damaschin. După hirotonie, în faţa Uşilor Împărăteşti, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a prezentat poporului pe noul Episcop-vicar eparhial, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, căruia i-a oferit veşmintele şi însemnele arhiereşti: sacosul, omoforul, crucea pectorală, engolpionul şi mitra.
În omilia rostită după Evanghelie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre menirea ierarhului şi principalele sale îndatoriri. „Adevărata cale a unui stăpân (arhiereului ne adresăm prin «vlădică», adică «stăpân») este să slujească, să se coboare, să fie cel mai mic, pentru a fi cel mai mare. Dacă nu are acest gând altoit puternic pe starea sa de arhiereu, Dumnezeu, din iubire pentru el, îngăduie să fie smerit de alţii, să fie făcut cel din urmă, privelişte îngerilor şi oamenilor“, a evidenţiat ierarhul.
IPS Teofan a subliniat că arhiereul trebuie să aibă mereu atenţia îndreptată către Hristos şi către cei pe care îi păstoreşte, slujirea sa fiind caracterizată de trezvie: „Prin smeriri repetate şi prin ispitiri spre mândrie, prin zile senine şi ani de furtună, prin răstigniri continue şi străfulgerări taborice, arhiereul îşi poartă crucea. Bucurându-se de cinstea pe care i-o dau oamenii, el este chemat a medita la slăbiciunea lui în fiecare zi şi la faptul că Hristos nu a luat chip deplin în el şi în păstoriţii săi. Monah prin propria alegere şi arhiereu prin alegerea Sfântului Sinod, episcopul poartă lăuntric şi exterior camilafca monahală şi mitra împărătească, metaniile de rugăciune şi cârja episcopală. Adresăm rugăciune stăruitoare Atotţiitorului şi Atotştiutorului Dumnezeu să-l întărească, să-l ocrotească, să-l binecuvânteze pe robul Său, Părintele Episcop Damaschin, întru cele ale voii Sale pentru slujire smerită şi curajoasă, răbdătoare şi demnă în Biserica Sa“.
La finalul Liturghiei, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a dat citire Actului Patriarhal prin care Preasfinţitul Părinte Damaschin este recunoscut ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu titulatura de „Dorneanul“: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 4-5 iulie 2017, a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin Lucian în postul vacant de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a aprobat ridicarea sa la treapta arhieriei, urmând a purta titulatura Dorneanul“.
În continuare, IPS Părinte Teofan şi IPS Arhiepiscop Pimen a îmbrăcat cu mantia arhierească pe Preasfinţitul Damaschin şi i-au înmânat cârja arhierească, zicând cuvintele: „Primeşte toiagul acesta, ca să păstoreşti turma lui Hristos cea încredinţată ţie; şi celor ascultători să fie de la tine toiag de reazem şi întărire, iar pentru cei neascultători şi nestatornici să-l întrebuinţezi pe el ca toiag de deşteptare, toiag de certare“. Noul arhiereu a binecuvântat poporul în noua sa demnitate.
Au urmat apoi cuvântul Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care l-a felicitat pe noul episcop-vicar, şi cuvântul d-lui Victor Opanschi, secretar de stat pentru culte. În finalul evenimentelor a adresat câteva gânduri Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care a făcut referire la noua misiune ce o are de îndeplinit.
Cuvântul PS Părinte Damaschin Dorneanul adresat în ziua hirotonirii sale întru arhiereu
Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, prin Duhul Său cel Sfânt, m-a chemat a-I fi slujitor în Biserica Sa, pe care Biserică o mărturisim ca fiind „Una“ şi „Sfântă“, şi pe care, noi, cei din cinul preoţesc, o slujim, în duh „sobornicesc“ ca urmaşi ai Sfinţilor „Apostoli“. Trecând cu vederea puţinătatea vârstei şi nedesăvârşirea sufleteasă, dar făgăduind a plini cu harul, Domnul îmi pune astăzi o cruce nouă, cea a arhieriei, şi îmi deschide calea spre o lucrare în care să fiu „gura“ Lui şi „mâna“ Lui întru învăţarea şi sfinţirea poporului binecredincios al Său.
Cu smerenie şi recunoştinţă, încep această sfântă misiune, sub îndemnul şi mesajul cuvintelor din Sfânta Scriptură care s-au citit astăzi la Sfânta Liturghie. Îmi va fi, aşadar, candelă a lucrării mele, adevărul că suntem datori să nu căutăm voia şi odihna noastră, ci slujirea aproapelui la ce este bine, spre zidire. Am învăţat apoi că slăbiciunile noastre ale celor neputincioşi vor fi purtate de cei mai tari, dar şi că fiecare, la putinţa şi măsura lui, datori suntem a ne purta sarcinile şi slăbiciunile unii altora. Şi, îndeosebi în aceste vremuri tulburi, dator este arhiereul, dar şi fiecare preot, monah şi credincios să vieţuiască în duhul Scripturii din care ne vin toată înţelepciunea, şi răbdarea, şi mângâierea şi nădejdea.
Iarăşi ne-a învăţat Domnul că nimeni nu poate să vindece de orbire sufletească pe alţii dacă mai întâi nu s-a tămăduit pe sine însuşi, prin credinţă şi pocăinţă, şi nimeni nu poate propovădui Evanghelia împărăţiei cu putere multă, decât izbăvindu-se de demonii patimilor care-l făceau să fie şi mut, şi orb. Şi aşa, curăţit fiind slujitorul, Dumnezeu poate, prin el, să lucreze minunat, făcând să amuţească gurile celor mai puţin credincioşi, pe care Biserica îi cheamă cu dragoste să guste şi ei din frumuseţile vieţuirii creştine şi să vadă că da bun este Domnul.
Bun a fost Domnul cu mine şi milostiv întru toate. Şi aflându-ne acum la finalul Dumnezeieştii Liturghii, a Tainei dumnezeieştii recunoştinţe, dator sunt a mulţumi celor care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, m-au însoţit pe calea acestei vieţi.
Le mulţumesc bunilor mei părinţi, Constantin şi Elena, şi, o, cât m-aş bucura ca în toate familiile tatăl şi mama să-şi crească pruncii lor în aceeaşi atmosferă de dragoste şi răbdare, înţelegere şi cuminţenie, de care, cu mila Domnului, am avut şi eu parte.
Sentimente de recunoştinţă am şi pentru dascălii mei din şcoala primară şi generală, de la Seminarul Teologic “Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, ca şi pentru părinţii şi profesorii al căror ucenic am fost la altarul academic al facultăţilor de teologie din Iaşi, Bucureşti şi Sibiu.
Le sărut mâna părinţilor mei duhovniceşti, care, de-a lungul anilor, mi-au primenit sufletul, şi îndeosebi părintelui meu stareţ şi duhovnic Nectarie, a cărui povăţuire mai mult decât binevoitoare mi-a dat de multe ori aripi, atunci când aveam cugetul împovărat. Cei 13 ani petrecuţi sub mâna lui în Sihăstria Putnei, dimpreună cu părinţii şi fraţii mei în Hristos, pe care îi voi preţui şi pomeni totdeauna, s-au aşezat ca o frumoasă şi plină de experienţe pagină a vieţii mele de monah şi preot.
Vin din mănăstire şi vreau să rămân în mănăstire, şi îi rog pe toţi părinţii stareţi şi maicile stareţe, din preafrumoasele noastre mănăstiri să mă primească şi în obştile lor, ca pe un frate şi părinte. La fel, m-aş bucura să mă ştiu umăr lângă umăr cu fraţii preoţi, în slujirea credincioşilor, şi împreună, ca într-o familie, să ne împărtăşim şi bucuria, şi necazul, şi experienţa şi neîmplinirea.
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Vă mulţumesc pentru că v-aţi luat osteneala a săvârşi chemarea Dumnezeiescului har pentru nevrednicia mea. Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Teofan, cu recunoştinţă mă rog Domnului să fiţi şi de acum înainte, cu înzecite puteri, propovăduitor şi arătător al lui Dumnezeu, aşa cum vă vădeşte numele. Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Iosif, Înaltpreasfinţiţilor Părinţi Arhiepiscopi Teodosie al Tomisului şi Ioachim al Romanului şi Bacăului, şi Preasfinţiţilor Părinţi Nicodim al Severinului şi Strehaiei, Gurie al Devei şi Hunedoarei, Macarie al Europei de Nord şi Timotei Prahoveanul, vă rog, cu aceeaşi recunoştinţă, să mă însoţiţi prin sfat şi rugăciune pe drumul arhieriei. Prin Dumneavoastră adresez mulţumiri tuturor părinţilor episcopi din Sfântul Sinod, şi în chip deosebit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care mi-au acordat încredere şi m-au încurajat, nedispreţuind tinereţile mele.
Şi acum, cu inimă de fiu, mă îndept către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, adevăratul păstor al Bucovinei. Eu aveam exact un an când, pe 24 iunie 1982, Înaltpreasfinţia Voastră primeaţi darul arhieriei, tot aici, în aceeaşi străveche catedrală a Sucevei, la care au liturghisit atâţi arhierei vrednici, timp de sute de ani. Primiţi-mă să vă fiu toiag la bătrâneţe, povăţuiţi-mă cu inimă de părinte, ca să se bucure inima Înaltpreasfinţiei Voastre de ascultarea mea de ucenic, şi certaţi-mă cu blândeţe, ca să se înţelepţească sufletul meu din experienţa încercatelor cărunteţi ale Înaltpreasfinţiei Voastre. Dimpreună cu părinţii consilieri şi ostenitorii Centrului eparhial, cărora le mulţumesc pentru organizarea aşezării mele în slujirea de episcop-vicar, reînnoim fidelitatea faţă de Înaltpreasfinţia Voastră. De asemenea, în curată legătură cu cei rânduiţi a sluji pe cetăţeni în instituţiile de stat, ne vom strădui să continuăm osteneala Înaltpreasfinţiei Voastre de a redobîndi, a păstra şi a da mai departe moştenirea sfântă pe care Dumnezeu, prin cei dinaintea noastră, ne-a lăsat-o în acest tăpşan de rai, Bucovina. Domniilor lor le mulţumesc încă de pe acum pentru colaborare, pe care mi-o doresc fructuoasă. Căci toţi ştim că atunci când este sinceritate şi nepărtinire, iubire de adevăr şi iubire de ţară multe lucruri frumoase se pot împlini împreună, spre slava lui Dumnezeu, spre binele oamenilor şi mulţumirea sufletească a tuturor, arvună a dreptelor răsplătiri de Dincolo. Ca icoană demnă de urmat a acestei împreună-lucrări stă şi întreaga activitate a domnului ministru secretar de stat, căruia îi mulţumesc pentru prezenţă şi cuvânt încurajator.
Îmi deschid acum inima către dumneavoastră, iubiţi credincioşi. Prezenţa şi dragostea dumneavoastră, a tuturor, le iau ca un semn că nu mă veţi lăsa de unul singur în suirea golgotei diaconiei episcopale. În rugăciunea smerită şi evlavia cuminte a dumneavoastră mă încred. Învăţ din răbdarea, munca şi înţelepciunea celor bătrâni, şi aş dori să fiu primit ca un prieten de către cei mai tineri. Dumnezeul nostru este viu, lucrător, primitor şi iertător. Şi omul viu, omul treaz, omul căutător este iubit de Dumnezeu, chiar şi când calcă pe alături. Fiţi lumini ai acestui Dumnezeu în lumea deznădăjduită şi secătuită de astăzi! Credeţi cuvintelor Lui care ne promit că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor! Curaj, ne spune Domnul, Eu am biruit, şi voi veţi birui!
Acestui Dumnezeu mă încredinţez şi eu, cerând ocrotirea Maicii Preacurate, a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Sucevei, a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, a Sfinţilor Ierarhi Leontie, Dosoftei şi Iacob Putneanul, a Sfinţilor Cuvioşi Daniil Sihastrul de la Voroneţ şi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei, precum şi a tuturor sfinţilor ştiuţi şi neştiuţi care au odrăslit în pământul Bucovinei.
Şi închei folosind cuvintele Sfântului Grigorie Teologul, rugând pe milostivul Dumnezeu:
Doamne, Cel ce ai ales pe David şi l-ai luat de la turmele de oi, deşi era cel mai mic şi mai tânăr dintre fiii lui Iesei, apucă-mă de mâna mea cea dreaptă! Cu sfatul Tău mă povăţuieşte şi cu slavă mă primeşte, şi mă păstoreşte pe mine, păstorul, şi mă povăţuieşte pe mine, povăţuitorul, ca să pot păstori cu pricepere turma Ta. Dă Doamne putere şi tărie poporului Tău şi înfăţişează scumpa Ta Biserică slăvită şi fără de pată. Fă-ne să fim vrednici de staulul cel de sus, în locaşul celor ce se veselesc, întru strălucirea sfinţilor, ca în Biserica Ta toţi să spunem: slavă, turma împreună cu păstorii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia toată slava în vecii vecilor. Amin.