„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Retrospectiva ATOR 2018
A trecut şi anul 2018, an bogat în evenimente ce au adus aminte românului de Unirea de la 1918 şi de cei 800.000 de oameni ce au murit pentru ca această Unire să se împlinească. În acest an Centenar, tinerii din Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi au trăit şi au lucrat frumos, folosind fiecare darul primit de la Dumnezeu pentru a aduce bucurie curată şi mângâiere celor apropiaţi. Lucrarea lor este o „poveste” frumoasă ce se transmite de la tânăr la tânăr, îmbogăţindu-se, adăugând în fiecare săptămână şi în fiecare zi pagină după pagină.
Anul 2018 nu a fost lăsat să treacă în zadar. Tinerii au înţeles că dintre toate momentele temporale, doar momentul prezent poate fi folosit pentru a făptui binele şi pentru pocăinţă. Clipa prezentă şi gândul la viaţa veşnică sunt poate lucrurile cele mai importante ce determină viaţa unui om. Binele nu poate fi făcut decât în momentul „prezent”, nu în trecut sau în viitor. Este foarte important să ne concentrăm atenţia pe momentul prezent, să fim „prezenţi” în momentul prezent. Să fim prezenţe vindecătoare pentru cei din jur, în momentul prezent. Să fim atenţi la oameni şi la nevoile lor acum. Să fim vii, acum. Acest lucru caută să-l înţeleagă tinerii. Cum putem lăsa deoparte egoismul pentru a putea fi aproape de ceilalţi, pentru a-i ajuta atunci când este nevoie. „Dacă punem toate lucrurile în mâinile lui Dumnezeu, vom vedea mâinile lui Dumnezeu în toate lucrurile”. Avem în jurul nostru studenţi sau elevi care spun că nu se implică să facă ceva deoarece nu sunt pregătiţi, nu sunt capabili să ajute sau să realizeze ceva. Trebuie să ştim că „Dumnezeu nu îi cheamă pe cei înzestraţi, ci îi înzestrează pe cei chemaţi”.
Pentru tinerii ATOR Iaşi, anul 2018 a fost unul special, aşa cum au fost toţi anii de până acum, ani petrecuţi împreună în Biserică. 365 de zile, unice fiecare în parte, una mai frumoasă decât alta, cu planuri, cu activităţi în Iaşi şi în satele din împrejurimi, cu călătorii, cu întâlniri de oameni şi locuri noi. Viaţă de tânăr, viaţă de creştin, viaţă de... om care îşi câştigă anii tinereţii dăruindu-i celorlalţi şi lui Dumnezeu. Dar, se ştie: „Dăruind vei dobândi”. Şi zicerea este adevărată, o putem confirma fiecare. Cu cât dăruieşti mai mult, cu atât te îmbogăţeşti mai mult.
ATOR a început anul în tabăra de la Mănăstirea Putna, întâlnire care adună la cumpăna dintre ani sute de tineri din toată ţara. Au fost parte din procesiunea care a dat startul Anului Centenar, scriind cu lumină pe dealul crucii lui Ştefan Voievod cifra 100. 100 de fapte bune? De gânduri de bine? 100 de ore petrecute muncind pentru evenimentele ATOR? 100 de kilometri călătoriţi? 100 de întoarceri în sine? De toate şi încă mai multe de atât.
A fi, a şti, a face
Săptămânile din 2018 s-au desprins din calendar, una câte una, îngreunate de roadă, lăsând loc altor file pentru a fi şi ele încărcate de fapte bune, tinerii căutând în acest timp să găsească echilibrul între a fi, a şti şi a face.
A fi şi nu a încerca să pari că eşti, a şti, şi nu a te chinui să pari că ştii, şi a face, nu a te face că faci. Cuvinte atât de scurte, dar care conţin o atât de complexă încărcătură de viaţă. Ele, privite atent, vădesc petele de minciună din viaţa noastră. Cel ce le înţelege trăieşte şi nu se face că trăieşte. A face ţine de voinţă în primul rând, şi nu de ştiinţă.
Cunoaştem multe, debordăm de informaţie, dar suntem paralizaţi când este nevoie să făptuim şi de multe ori, contrar aşteptărilor, foarte superficiali. Se vede treaba că informaţia nu ne face mai profunzi, mai adânci în înţelegerea sensului vieţii, ci, bine informaţi fiind, suntem pândiţi de superficialitate. Pentru a fi prezent cu adevărat în viaţa noastră şi a celor de aproape ai noştri, avem nevoie de viaţă duhovnicească.
Timpul ne-a fost dăruit pentru a câştiga veşnicia. Dar cum să câştigi cel mai bine o zi? Este una din întrebările pe care şi le adresează tinerii. O parte din răspunsurile date de tineri în anul 2018 au fost: trezindu-te de dimineaţă, pentru Liturghia de miercuri de la Biserica „Sfântul Sava”, de joi de la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici”, de vineri de la vechea Catedrală „Sfântul Gheorghe”, ori pentru Liturghia misionară pe care a propus-o o dată pe lună Departamentul Liturgic ATOR. Tinerii care au fost consecvenţi au câştigat săptămânal înţelegeri la care nu au acces cei ce nu ştiu să caute Adevărul. Săptămânal, au câştigat timpul cântând Paraclisul Maicii Domnului joi seara la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici” sau participând la cursul de muzică psaltică sau la cel de limba engleză.
Pentru a fi împliniţi şi convingători, pentru a şti, atorenii au purtat conversaţii pe teme istorice în dialogurile săptămânale de la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici”, au organizat întâlniri lunare în licee, ateliere de cusut, traininguri sau ateliere de creativitate. Cel mai bine înveţi alături de prieteni. Acolo poţi spune fără să te simţi „naşpa”, nu ştiu, şi tot acolo afli lucruri noi fără să te simţi inferior. După ce au participat la cursul itinerant „Iaşul - pas la pas”, tinerii şi-au verificat cunoştinţele în concursul „Hai să cunoaştem Iaşul”, apoi au făcut mutarea câştigătoare pe tabla de şah la a IV-a ediţie a concursului „Tânărul şahist”, au răspuns la „Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu către oameni”, citind din Sfânta Scriptură şi participând la a IV-a şi a V-a ediţie a concursului de Noul Testament. La a V- a ediţia a evenimentului Tânărul ieşean, tinerii l-au invitat pe Mihail Neamţu, care le-a vorbit despre „Dragostea în era Smartphone. Emoticoane sau epistolar?”.
În paralel cu lecţiile luate pentru a fi şi a şti, tinerii au exersat şi verbul a face. Liceenii au vândut trăistuţe cu semne tradiţionale cusute de ei la licitaţia caritabilă, strângându-se bani pentru bursele voluntarilor fără posibilităţi materiale, au plantat 1.000 de stejari la Prisăcani şi au ecologizat dealul Mănăstirii Cetăţuia. În fiecare sâmbătă de la ora 14:00 la 15:00, pe Radio TRINITAS, în emisiunea „Tineri către tineri”, au răspândit cuvânt tânăr tinerilor din toată ţara în peste 50 de emisiuni realizate chiar de ei. Spre finalul anului, pentru echipa media a apărut o nouă provocare, o emisiune TV de o oră dedicată celor de vârsta lor, emisiune care se transmite la postul Somax TV din Botoşani.
Tinerii din ATOR Iaşi au avut visuri mari care s-au împlinit. Au reuşit să scrie două proiecte prin care au atras fonduri în valoare de 70.000 de lei, printre care proiectul „Investeşte în TINE(ri), #Experienţă, #COOL(tură), #Formare”, implementat cu ajutorul Departamentul de Tineret şi a Departamentului de Proiecte din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor în liceele din capitala Moldovei.
Se spune că omul care are o poveste are ce dărui. Voluntarii atoreni şi-au împletit în vara lui 2018 poveştile cu cele ale preoţilor şi copiilor din 46 de comunităţi din Iaşi, Neamţ şi Botoşani, prin intermediul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”. Reuşita acestei poveşti, scrisă de 130 de voluntari împreună cu cei 46 de preoţi parohi şi 3.700 de copii şi tineri beneficiari, a fost recunoscută pe plan naţional la Gala Naţională a Voluntariatului, organizată de Federaţia Volum, unde ATOR-ul a luat „Premiul pentru cel mai bun proiect de voluntariat al anului în domeniul tineret”, „Premiul pentru cel mai bun coordonator de voluntari” şi „Premiul pentru cea mai bună echipă”, echipă care a creat vacanţe copiilor din satele Arhiepiscopiei Iaşilor. Acelaşi proiect a luat şi „Premiul III la Secţiunea Incluziune Socială”, acordat de Ministerul Tineretului şi Sportului la Gala Tineretului din România. La acestea s-a adăugat Locul I pe plan local, la „Gala Voluntarului Ieşean” acordat de Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi.
Spre final de an, în plină vreme de colinde, întreaga familie ATOR s-a reunit în Sala „Justin Moisescu” din incinta Ansamblului mitropolitan din Iaşi pentru a depăna împreună cei 10 ani de activitate care s-au împlinit în Anul Centenar.
Anul 2018 face de acum parte din istorie. În cele 365 de zile s-au adăugat amintiri frumoase, experienţe folositoare, cunoştinţe noi şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, câteva fapte ce nădăjduim să fie bine primite de El. Fapta bună devine o amintire veşnică. ATOR-ul a încercat şi în anul ce a trecut să lucreze la împlinirea viziunii Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor, formarea unei generaţii de tineri, mădulare vii în Trupul lui Hristos. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voluntarii din ATOR Iaşi vor să continue această lucrare şi în anul 2019 pentru că au înţeles că perioada pe care o avem de trăit pe pământ o petrecem împărţind timpul şi pe noi înşine pentru a le da celorlalţi putere şi nădejde.
Împreună pentru tineri şi... slavă lui Dumnezeu pentru toate!