„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
S-au încheiat cursurile de formare pentru tinerii preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor
În perioada 2-14 iulie, la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie“ de la Mănăstirea Miclăuşeni, a avut loc Atelierul de formare pentru tinerii preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor, ediţia a VI-a. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a şi deschis aceste cursuri, activităţile au fost organizate de Sectorul Educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin Centrul de formare. Această metodă de formare continuă pentru tinerii preoţi vizează identificarea şi valorificarea unor mijloace şi resurse teologice şi de dezvoltare personală adecvate activităţii pastorale şi misionare contemporane.
La ediţia de anul acesta, cei 17 tineri participanţi la cursurile şi atelierele de formare s-au bucurat de experienţa împărtăşită de invitaţi de marcă, precum: conf. univ. Radu Preda (Facultatea de Teologie din Cluj), arhim. Nichifor Horia (exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor), arhim. Hrisostom Rădăşanu (consilier Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor), pr. dr. Răzvan Ionescu (Paris), monahia Siluana Vlad şi monahia Sofronia Rădulescu (Centrul de Consiliere şi Formare „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi), pr. Claudiu Gheorghiasa (Sectorul economic al Centrului eparhial Iaşi), pr. Andrei Atudori (director editorial al portalului doxologia.ro şi al Departamentului Doxologia Media, din cadrul Centrului Cultural-Misionar Doxologia al Arhiepiscopiei Iaşilor), pr. lect. univ. Roger Coresciuc (Facultatea de Teologie din Iaşi), pr. Ştefan Zaharia (paroh al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae“, Conţeşti, comuna Girov, judeţul Neamţ), pr. conf. univ. Constantin Necula (Facultatea de Teologie din Sibiu) şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar ales pentru Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Despre programul de formare patronat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei ne-a vorbit unul dintre principalii organizatori, părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Atelierul de formare a fost de la început un gând al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, care a dorit ca, la debutul slujirii preoţilor în parohii, aceştia să participe la nişte cursuri care să pună un accent deosebit pe dimensiunea practică a slujirii preoţeşti, prin ateliere experenţiale şi prin întâlniri cu preoţi care au deja experienţă şi care sunt capabili să expună experienţa dobândită şi să o sintetizeze. Ideea principală a acestor ateliere a fost aceea că schimbarea începe cu mine însumi. Dacă eu mă schimb, voi putea să produc o schimbare reală şi durabilă în comunitatea din care provin“.
Au fost, de asemenea, invitate să participe, timp de trei zile, şi soţiile tinerilor preoţi pentru un program dedicat familiei, pentru a dezbate modalităţile de dezvoltare a relaţiilor dintre preot, preoteasă, copiii lor şi comunitatea parohială, mai ales că familia preotului este chemată să fie un model în societatea contemporană.
„Un eveniment inedit în cadrul cursurilor din acest an l-a constituit revederea preoţilor participanţi la activităţile Atelierului de formare din anul precedent. S-au împărtăşit experienţe, s-au reconfirmat prietenii, dar mai ales s-au stabilit repere pentru colaborarea viitoare între generaţiile de preoţi“, a subliniat părintele inspector Eugen-Sebastian Teacu, directorul Centrului de Formare al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Tinerii preoţi participanţi au slujit Sfânta Liturghie la biserica Mănăstirii Miclăuşeni, au participat la atelierele de formare, s-au bucurat de un pelerinaj la mănăstirile din Moldova şi au primit un puternic impuls pentru o pastoraţie plină de responsabilitate duhovnicească în parohiile în care slujesc sau vor sluji. Pentru participanţii la programul de formare, cele două săptămâni au constituit o perioadă în care şi-au însuşit noţiuni utile atât pentru activitatea lor pastorală, cât şi pentru viaţa de familie, după cum ne-au declarat în rândurile ce urmează.
„Am avut parte de un grup interesat şi interesant, dornic de cunoaştere şi implicare în comunităţile parohiale în care se află. Sunt convins că acest suflu nou şi credinţa lor fierbinte va uni împrejurul altarelor sufletele păstoriţilor spre mântuire. Cred că şi cateheza va fi o piesă importantă a motorului care i-a pornit spre Dumnezeu şi experienţa noastră de la Miclăuşeni se va dovedi un impuls prielnic pastoraţiei noastre.“ (pr. Stefan Zaharia)
„Acest curs de formare a fost o experienţă deosebită, încununată de împreuna-slujire şi de inteligenţa duhovnicească împărtăşită de invitaţi. Aceştia ne-au vizitat şi au presărat în sufletele şi minţile noastre cunoştinţe şi sentimente actuale pentru pastoraţia zilelor noastre.“ (pr. Amariei Ciprian)
„Au fost două săptămâni în care s-au pus bazele schimbării şi statorniciei mele în bine.“ (pr. Mihail Petrea)
„Deşi fiecare ne-am «sacrificat» familia, stând departe de ea timp de 14 zile, aici am învăţat, de fapt, să preţuim mai mult familia, pe cea de acasă, pe cea din parohie, dar şi pe cea pe care ne-am format-o la Miclăuşeni.“ (pr. Narcis Râşcanu)
„Am avut parte de o experienţă de neuitat, am cunoscut persoane foarte bine pregătite, dornice de a primi şi oferi informaţii. Faptul că ne-am putut ruga unul pentru celălalt a transformat acest loc într-un colţ de Rai.“