„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Să le vorbiţi copiilor despre cine a fost Sfântul Nicolae”
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, la Catedrala „Sf. Nicolae” din Buhuşi a fost oficiată joi, 6 decembrie 2018, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Sfânta Liturghie în cinstea ocrotitorului spiritual al comunităţii. Preasfinţitul Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Fâstâci, Protopopiatul Vaslui, cu prilejul hramului sfântului aşezământ.
Bucuria duhovnicească a credincioşilor din Protopopiatul Buhuşi a debutat în seara zilei de 5 decembrie 2018, când în prezenţa părintelui Vasile Cozma, protopopul Protoieriei Buhuşi şi parohul Catedralei „Sf. Nicolae”, a preoţilor şi a credincioşilor a fost săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de părintele Pascariu Sebastian Florin de la Parohia Racova, care a prezentat aspecte din viaţa Sf. Nicolae, model de generozitate, iubire şi apărător al dreptei credinţe.
Dimineaţa zilei de 6 decembrie 2018 a fost marcată de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din Parohia „Sf. Nicolae”, din oraşul Buhuşi şi din împrejurimi. A fost săvârşită Sfânta Liturghie, a urmat apoi un program artistic susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale „Ştefan Cel Mare” - Buhuşi. Prezenţi la eveniment au fost preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu, care a dăruit Înaltpreasfinţiei Sale diploma de excelenţă şi medalia unicat lucrată manual pentru activitatea culturală, administrativă şi social-filantropică desfăşurată, şi primarul oraşului Buhuşi, Vasile Zaharia, care a dăruit cu prilejul împlinirii a 580 de ani de atestare documentară a oraşului Buhuşi diploma de excelenţă şi o plachetă de onoare pentru implicarea Înaltpreasfinţiei Sale în viaţa religioasă a oraşului Buhuşi.
Paradoxul societăţii consumiste în care trăim
Sfânta Liturghie la Mănăstirea Fâstâci a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi şi părintele protopop Adrian Chirvasă, alături de părinţii stareţi sau duhovnici ai mai multor mănăstiri. În omilia rostită cu acest prilej, ierarhul Huşilor a explicat de ce se bucură Sfântul Ierarh Nicolae de o evlavie foarte mare în rândul credincioşilor: „Se bucură de o cinstire, de o atenţie deosebită din partea noastră, pentru că Sfântul Ierarh Nicolae a întrupat cel mai frumos, în cel mai minunat mod, Evanghelia lui Hristos”. Preasfinţitul Părinte Ignatie a îndemnat pe cei prezenţi să explice celor mici cine a fost Sfântul Nicolae: „Astăzi, din păcate, mulţi ştiu de Moş Nicolae cumpără daruri, dar nu mai ştiu nimic despre Sfântul Ierarh Nicolae. Acesta este paradoxul societăţii consumiste în care trăim! Toţi mergem, facem cadouri, cumpărăm, le punem copiilor noştri câte ceva în ghetuţe, dar nu le spunem nimic despre cine a fost Moş Nicolae, încât în mintea copilului se naşte un personaj imaginar, inventat de părinţi ca să mai aibă şi ei un motiv să facă un lucru bun, să-şi manifeste dragostea. Este ceva bun şi aici, dar nu suficient. Trebuie să le vorbiţi copiilor dumneavoastră despre cine a fost Sfântul Nicolae, ce a făcut el, cine este de fapt Moş Nicolae!”
La finalul Sfintei Liturghii, toţi copiii prezenţi au primit daruri din partea mănăstirii.