Să ne purtăm sarcinile fără şovăire

Ne considerăm grijile ca nişte poveri greu de dus, dar, dându-ne seama că Domnul ni le trimite ca să învăţăm ceva de la ele, să ne ridicăm mai sus, să le primim fără murmur. Fiindcă, atunci când se prefac în aripi, ne pot ridica până la cer, iar fără ele poate că am rămâne lipiţi de acest jalnic pământ. Şi tot ele, înălţându-ne sufleteşte, se prefac într-o binecuvântare.

Există o legendă plină de poezie despre cum au fost create păsările. Micile creaturi fuseseră împodobite cu un penaj frumos, înzestrate cu o voce minunată şi umpleau văzduhul cu sunete armonioase, dar - vai! - nu se puteau avânta în văzduh fiindcă nu aveau aripi. Atunci Domnul le-a făcut aripi, pe care, arătându-le, le-a spus: „Vă dau această povară; luaţi-o şi purtaţi-o“. Păsările se uitau cu uimire şi spaimă la acea po-vară necunoscută, apoi, ascultătoare, au luat-o în cioc, şi-au pus-o pe spate şi li s-a părut foarte greu de purtat. Dar cu timpul s-au obişnuit cu aripile şi, pe măsură ce le purtau, ele s-au făcut una cu trupul lor, şi păsările s-au învăţat să le folosească. Desfăcându-şi-le, s-au avântat sus de tot deasupra pământului. Povara care le stârnise uimirea le-a dat posibilitatea să zboare, devenind pentru ele o nouă obişnuinţă.

Această legendă are două înţelesuri. Noi toţi suntem asemenea unor păsări fără aripi, iar încercările şi obligaţiile pe care ni le trimite Domnul trebuie să ne înveţe să ne ridicăm deasupra a tot ce este pământesc. Ne considerăm grijile ca nişte poveri greu de dus, dar, dându-ne seama că Domnul ni le trimite ca să învăţăm ceva de la ele, să ne ridicăm mai sus, să le primim fără murmur. Fiindcă, atunci când se prefac în aripi, ne pot ridica până la cer, iar fără ele poate că am rămâne lipiţi de acest jalnic pământ. Şi tot ele, înălţându-ne sufleteşte, se prefac într-o binecuvântare.

Să ne purtăm sarcinile fără şovăire, cu speranţa în Dumnezeu, şi să nu uităm că El vrea să ni le prefacă în aripi.

Să nu uităm că în timpul zborului prin această viaţă pământească, aripile pe care ni le-a dat Dumnezeu, de multe ori plăpânde, au nevoie de protecţie, de întărire şi mai ales de curăţire de colbul de pe pământ care le îngreunează. Aici ne vine în ajutor dragostea lui Dumnezeu, desfăşurată asemenea unor aripi largi asupra noastră, bieţi călători pe acest pământ. Să alergăm iară şi iară sub acoperământul Celui preaînalt, ca să ne întărească pentru noi zboruri şi, desfăşurându-ne aripile, să nu uităm că nu putem zbura cu ele decât cu ajutorul lui Dumnezeu. (Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 120)