„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Să zideşti un aşezământ precum acesta presupune foarte multă voinţă şi foarte multă credinţă în Dumnezeu“
În după-amiaza zilei de duminică, 16 august 2015, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Holm, Protopopiatul Iaşi 3. Vizita ierarhului a fost prilejuită de sfinţirea casei sociale, ridicată lângă biserica parohială. Aşezământul îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Brâncoveni şi este destinat atât locuirii familiei preotului, cât şi derulării activităţilor social-filantropice şi cultural-educative ale parohiei.
După slujba de binecuvântare, părintele Mihail Roşu, protopop al Protoieriei Iaşi 3, a făcut o scurtă prezentare a aşezământului Parohiei Holm: „La parterul clădirii este casa parohială, iar la etaj va funcţiona casa socială. Aceste lucrări reprezintă doar o parte din activităţile părintelui paroh Ionuţ Dascălu, care şi-a îndreptat atenţia şi spre latura misionară, culturală, catehetică şi filantropică. Această casă socială urmează să fie acreditată. Părintele este în curs de obţinere a specializării Asistenţă socială. Parohia Holm desfăşoară un program deosebit de frumos cu tinerii, care, îndrumaţi de părintele paroh şi doamna preoteasă, care este educatoare, au luat parte la numeroase activităţi, pelerinaje şi excursii. Părintele Ionuţ Dascălu participă şi la activităţile Sectorului de misiune al Centrului eparhial, fiind unul dintre inimoşii organizatori ai Marşului pentru viaţă“.
IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat cuvinte de mulţumire şi felicitare pentru toate realizările din Parohia Holm şi i-a îndemnat pe preoţi şi credincioşi să se implice în viaţa bisericii şi în activităţile ce se vor derula la aşezământul nou sfinţit: „Să zideşti un aşezământ precum acesta presupune foarte multă voinţă şi foarte multă credinţă în Dumnezeu, dar şi uneori foarte multă umilinţă, când baţi la zeci sau sute de uşi după ajutor. Această clădire parohială a fost zidită, până la urmă, prin sensibilizarea unor inimi care s-au deschis spre dezideratul ridicării unui aşezământ misonar-social. Desigur, un rol important l-a avut şi stăruinţa părintelui paroh, care, după cum am remarcat, are o putere de convingere căreia greu îi poate rezista cineva. Iată că aţi împodobit această incintă, care până la urmă nu este nici a preotului, nici a mitropolitului, nici a primarului, ci este a dumneavoastră. Noi suntem trecători, schimbători şi drumeţi pe pământ; biserica, însă, cât şi casa socială închinată Sfinţilor Brâncoveni vor rămâne aici şi nădăjduiesc că, în mila Domnului, preotul paroh, împreună cu doamna preoteasă şi cu toată comunitatea, o veţi umple de viaţă, prin activităţi cu tinerii, filme, întâlniri cu bătrânii, club de literatură, pentru ca toată osteneala să nu fie în zadar. Să-l deranjaţi pe părintele în legătură cu toate cele privitoare la această casă socială, unde credincioşii pot să-şi plângă amarul, să-şi mărturisească bucuria şi să primească putere să meargă mai departe“.
La final, părintele Ionuţ Dascălu, parohul bisericii din Holm, a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei întru iconom, iar enoriaşii binefăcători au primit diplome de vrednicie.