„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe
Şcoală de vară în asistenţă socială la Mănăstirea Hadâmbu
La Mănăstirea Hadâmbu, întemeiată de boierul grec Iani Hadâmbul la 1659, din comuna Mironeasa, judeţul Iaşi, s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Şcolii de vară în asistenţă socială, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Iaşilor şi cu implicarea Sucursalei Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România - CNASR, a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” - Specializarea Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a Asociaţiei Studenţilor şi Absovenţilor de Teologie Ortodoxă - Asistenţă Socială Iaşi, a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi - DGASPC, a Editurii LUMEN, a Asociaţiei „Aproape de oameni” - ADO şi a Mănăstirii Hadâmbu.
În ultimele zile de vară ale lunii august 2019, asistenţi sociali din regiunea Moldovei, lectori şi experţi în asistenţă socială, specialişti din instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale, oaspeţi din Regiunea Vinniţa din Ucraina care au venit în schimb de bune practici la D.G.A.S.P.C. Iaşi, studenţi şi voluntari s-au reunit departe de zbuciumul şi aglomeraţia urbană, urmând drumul şerpuit care străbate dealurile Hadâmbului spre istorica mănăstire. Aici, la Aşezământul social „Sf. Iosif cel Milostiv - Naniescu” s-au ţinut lucrările ştiinţifice ale acestei şcoli de vară, aici fiind găzduiţi cu toţii - lectori, auditori şi organizatori.
Prima zi a a debutat cu un cuvânt de deschidere din partea organizatorilor şi partenerilor celei de-a doua ediţii a Şcolii de vară în asistenţă socială.
Dr. Roxana Necula - preşedintele Sucursalei Teritoriale Iaşi a C.N.A.S.R., şeful Centrului de Servicii Sociale de Îngrijire şi Asistenţă pentru Victime din cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi, profesor asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi - a menţionat eforturile care au fost întreprinse pentru ca această şcoală de vară să devină o tradiţie în seria de manifestări organizate de C.N.A.S.R. Iaşi. De asemenea, s-a precizat faptul că această ediţie a şcolii de vară a reunit peste 80 de asistenţi sociali şi specialişti din domeniul social din judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ, Vaslui, Bacău şi Galaţi, fiind practic reprezentate aproape toate sucursalele teritoriale ale C.N.A.S.R. din Moldova.
80 de participanţi înscrişi la Şcoala de vară de la Mănăstirea Hadâmbu
În continuare, maica lector. univ. dr. Polixenia Nistor, preşedinte al Asociaţiei Studenţilor şi Absolvenţilor de Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială din Iaşi şi lector doctor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” - Specializarea Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a adus în atenţie rolul benefic al dialogului dintre specialiştii din domeniul psihosocial, influenţa pozitivă a practicienilor şi a experienţei lor asupra studenţilor de la asistenţă socială, dar şi rolul parteneriatului dintre Biserică şi instituţiile Statului în sprijinul aproapelui.
Cuvântul de deschidere a fost finalizat cu intervenţia dr. Niculina Karacsony, director adjunct la D.G.A.S.P.C. Iaşi, membru în Departamentul de Deontologie Profesională al C.N.A.S.R. Iaşi şi profesor asociat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Aceasta a condus un grup de asistenţi sociali de la instituţia de profil din regiunea Vinniţa din Ucraina, venind într-o vizită de lucru şi schimb de experienţă la Consiliul Judeţean Iaşi şi D.G.A.S.P.C. Iaşi.
Programul primei zile a şcolii de vară a continuat cu intervenţii în plen. Prima intervenţie cu tema „Rolul întreprinderilor sociale în dezvoltarea serviciilor sociale în comunitate” a fost susţinută de asistent social principal Manuela Iftimoaei, director de programe la Fundaţia „Alături de voi” România şi membru al Departamentului de Strategie şi Dezvoltare Profesională al C.N.A.S.R. Iaşi. Domnia sa a vorbit despre rolul structurilor de economie socială în integrarea în muncă a persoanelor din grupurile vulnerabile, despre oportunităţile de finanţare pentru dezvoltarea afacerilor sociale.
Ţinând cont că şcoala de vară a reunit profesionişti în domeniul serviciilor sociale din toată regiunea Moldovei, sociolog drd. Irina-Cecilia Ignat de la Serviciul Resurse Umane şi Formare Profesională al D.G.A.S.P.C. Iaşi a invitat participanţii să se implice într-o serie de exerciţii de cunoaştere interpersonală şi dezvoltare personală cu scopul facilitării unei atmosfere lucrative şi antrenante printre cei peste 80 de participanţi înscrişi în calitate de auditori şi/sau lectori.
Prima zi s-a încheiat cu participarea la o scenetă de vară „Dreptatea completă”, inspirată din pilda Mariei-Magdalena, pusă în operă sub îndrumarea doamnei Margareta Herţanu - psiholog principal în psihologie clinică şi preşedintele Asociaţiei Pro Roma.
În jurul focului de tabără, câţiva cercetaşi din cadrul Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” - Centrul local „Aproape de oameni” Iaşi - A.D.O. şi participanţii s-au reunit şi, acompaniaţi de o chitară clasică, au cântat cântece folk arhicunoscute.
„Resurse cultural-religioase privitoare la protecţia familiei în context european”
Programul a fost reluat a doua zi de dimineaţă, începând cu slujbele Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6, Sfânta Liturghie şi Trisaghionul celor adormiţi. Şcoala de vară a continuat cu intervenţii în plen care au constat în prezentarea unor lucrări ştiinţifice, proiecte de cercetare şi modele de bună practică în asistenţa socială. Conf. univ. dr. Maria-Marinela Mihăilă de la Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a prezentat cercetarea cu tema „Resurse cultural-religioase privitoare la protecţia familiei în context european”. Rezultatele cercetării sunt cuprinse în lucrarea „Efectele secularizării asupra relaţiei părinţi-copii. Studiu de caz: municipiul Iaşi”, publicată la Editura Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în 2016. Prezentarea s-a centrat pe identificarea ariilor problematice specifice familiei contemporane, definirea şi descrierea aspectelor psiho-socio-culturale care structurează diada filiaţie-parentalitate, precum şi pe descrierea formelor de manifestare a parentalităţii.
Seria de intervenţii a continuat cu prezentarea „Procedura: între solicitare legislativă şi instrument de real ajutor într-o organizaţie”, realizată de inspector principal Adriana Ciacâru, coordonator al Compartimentului Corp Control şi Managementul Serviciilor Sociale din cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi.
Problematica asistenţei sociale din spitale a făcut obiectul prezentării cu tema „Asistentul social clinician: implicaţii practice şi provocări profesionale actuale”, având ca autor pe lect. univ. dr. Oana-Lăcrămioara Bădărău de la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, Facultatea de Psihologie, Ştiinţele Educaţiei şi Asistenţă Socială şi asistent social în cadrul Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi.
Problematica agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă şi relevanţa obiectivelor de dezvoltare durabilă pentru asistenţa socială au făcut obiectul unei prezentări ilustrate cu date statistice relevante la nivel naţional, regional şi judeţean, susţinută de subsemnatul, dr. Ciprian Iftimoaei, membru al Departamentului de Cercetare al C.N.A.S.R. Iaşi, profesor asociat la Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi expert pe dezvoltare durabilă al Cross-Border Cooperation for Romania and Republic of Moldova - Iaşi Office, director adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică din Iaşi.
Spre final, Atena Gaspar, preşedintele Asociaţiei AFECT, a prezentat tema „Fundamentul relaţiilor intergeneraţionale. Respect - Reciprocitate - Rezilienţă”, care a sintetizat activităţile şi rezultatele obţinute în cadrul asociaţiei pe care o conduce şi care include în sfera de preocupări problemele persoanelor vârstnice.
După două zile de lucru intens, cu un program dens, care a reuşit să concentreze o problematică complexă din domeniul asistenţei sociale actuale, cea de-a doua ediţie a Şcolii de vară în asistenţa socială desfăşurată la Mănăstirea Hadâmbu, în zilele de 30 şi 31 august 2019, şi-a închis porţile cu multe cunoştinţe, competenţe, modele de bună practică, momente frumoase şi relaxante, cu gânduri bune, cu prietenii şi colaborări închegate sau consolidate şi, mai ales, cu sperenţa reîntâlnirii peste un an. (Dr. Ciprian Iftimoaei, membru al Departamentului de Cercetare în Asistenţă Socială, Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România)