„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Şcoală de vară la Parohia Poloboc
În luna iulie, timp de şapte zile, în Parohia Poloboc din Protoieria Roznov a avut loc prima ediţie a Şcolii de vară, la care au participat un număr de 42 de copii.
Sub directa coordonare a preotului paroh Asandei Iulian, s-au desfăşurat, în cadrul Şcolii de vară, următoarele activităţi: pictarea de icoane pe lemn sub îndrumarea şi coordonarea lui Cătălin Popovici, jocuri catehetice cu pr. Asandei Iulian, cursuri de limba engleză cu prof. Drăgoi Bogdan, cursuri de limba română cu Ursu Ionela, cursuri de istorie cu pr. Iulian Asandei şi cursuri de muzică cu Cătălin Popovici.
Fiecare zi a început cu rugăciunea de dimineaţă şi cu Sfânta Liturghie, la care răspunsurile la strană au fost date de copiii participanţi. După Sfânta Liturghie, copiii au ascultat în fiecare zi câte o povestioară moralizatoare, după care au servit micul-dejun. Cu bateriile încărcate, treceau la activităţi, urmând la orele amiezii să servească prânzul. Programul se încheia în fiecare zi în cântec de chitară. O contribuţie majoră la buna desfăşurare a acestei şcoli de vară au adus-o doamnele din Comitetul parohial, care s-au ostenit să pregătească mâncarea pentru copii.
Prin această Şcoală de vară s-au urmărit mai multe obiective: o mai intensă apropiere a copiilor de Sfânta Biserică, de rugăciune, de Sfânta Liturghie; scoaterea lor din mediul însingurat şi virusat al smartphone-urilor şi gadget-urilor; o mai prelungită trăire în comuniune a copiilor cu aceleaşi preocupări. Şcoala de vară de la Poloboc s-a încadrat şi în serbarea Centenarului Marii Uniri prin faptul că la cursurile de pictură s-au realizat icoane cu sfinţi români, dimineaţa la biserică s-au cântat cântece patriotice, s-a vizionat un film legat de Primul Război Mondial, în urma căruia s-a realizat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, iar cântecele cu care se încheia ziua erau despre strămoşii noştri - dacii - şi despre libertate. Nădăjduim ca această activitate pastoral-misionară să fie în sprijinul dezvoltării şi formării copiilor în spiritul valorilor moral-creştine.