„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Se încheie anul dedicat mărturisitorilor de altădată, începe anul mărturisitorilor de acum“
Sala „Justin Moisescu“ a Ansamblului Mitropolitan Iaşi a găzduit, în seara zilei de 19 decembrie, tradiţionala serbare de Crăciun organizată de studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
Pe lângă publicul numeros format din studenţi, părinţi şi cadre didactice, evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a părintelui decan Ion Vicovan, precum şi a unor membri din conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Prezentatori au fost studenţii Raluca Alecu şi Paul Samoilă.
Rând pe rând, au încântat auditoriul corurile ASCOR şi ATOR, Corul „Ceata de medicinişti“ de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ - Iaşi, Corala „Universitas“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Corul bărbătesc „Iosif Naniescu“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, Corul „Basileus“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, interpreta Mariana Maloş, membră a Operei Naţionale Române din Iaşi.
„Studentul teolog poate să împlinească această stare de mărturisitor“
La sfârşitul programului, a fost pusă în scenă o piesă de teatru cu tema Crăciunului şi a mărturisitorilor din perioada comunistă, iar pe parcursul evenimentului au fost recitate poezii de Alexandru Semeniuc şi d-na Liliana Dimofte. De asemenea, studenta Mădălina Cosmescu a făcut o prezentare a revistei „Koinonia“, realizată de studenţii de la Facultatea de Teologie ieşeană.
„Colindul ne prezintă, în cuvinte simple, mari adevăruri de credinţă. Colindele sunt foarte vechi la noi în ţară şi răspândite pretutindeni, o dovadă în plus a vechimii şi a profunzimii pătrunderii creştinismului în aceste ţinuturi. Colindele, fiind cântate în fiecare an, au menirea de a ni-L descoperi pe Dumnezeu, Care este în noi, Care este în semenul nostru, Care este în lume“, a precizat în cuvântul rostit cu acest prilej pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.
De asemenea, Părintele Mitropolit Teofan a subliniat: „Orice act de teologie este o întâlnire cu Domnul Hristos. În această seară, am avut bucuria, prin tot ceea ce ni s-a aşezat în faţă, să simţim acest act de mărturisire, de colind. Studentul teolog, fiind prezent printre miile de alţi studenţi, poate să împlinească această stare de mărturisitor, de colindător, la prispa sufletelor atâtor semeni care încearcă să găsească drumul spre Dumnezeu. Vă urez tuturor să aveţi un sfârşit de an binecuvântat şi să vă binecuvânteze Dumnezeu cu un Nou An frumos. Se încheie anul dedicat mărturisitorilor de altădată, începe anul mărturisitorilor de acum“.
În cadrul evenimentului, studenţii din anul I de la specializarea Artă sacră au organizat în scop caritabil un stand cu ornamente şi felicitări.
La ieşirea din sală, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit şi ceilalţi participanţi au fost întâmpinaţ de ceata urătorilor, compusă din studenţi ai Facultăţii de Teologie, în frunte cu studentul George Gontineac.