„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Seară de poezie „Plumb“, la Colegiul „Sfântul Nicolae“
Membrii Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi iubesc poezia! Drept urmare, miercuri, 2 noiembrie 2016, a avut loc evenimentul Seara de poezie „Plumb“, închinată marelui poet simbolist George Bacovia.
Focul „trosnea“ în şemineu, atunci când iniţiatorul acestei seri, Marius Elisei, coordonator al Comisiei Culturale a Colegiului, masterand şi veteran în seri lirice, a dat startul emoţiilor survenite în urma recitării poeziilor bacoviene. Fiecare participant care a recitat şi-a însuşit măcar în parte trăirile poetului, pentru a transmite publicului clipe de nostalgie şi melancolie. După cum muzica se pliază perfect cu poezia, nu se putea să nu avem de faţă nişte maeştri ai cântului. Loredana Loghin, Laura Mujdei, Mădălin Gîlcă, Alexandra şi Ecaterina Muha ne-au încântat, ca de atâtea ori la serile de poezie, cu vocile lor şi cu acordurile de chitară şi vioară. Seara ne-a fost întregită şi de compania unui prieten foarte bun al Colegiului, părintele Răzvan Ionescu, preot slujitor român în Paris, care s-a dovedit şi el un bun mânuitor al vocii şi chitării. Corul „MIRA“ a fost şi el prezent, dirijat de doamna Petronela Dârţu. Poezia bacoviană şi muzica au fost la ele acasă la Colegiul „Sfântul Nicolae“ din Iaşi. Jocul de lumini, melodiile de pian, în surdină, de chitară şi vioară, covorul de frunze şi focul din şemineu i-au făcut pe cei prezenţi, şi încă într-un număr destul de mare, să devină poezie, după cum ne place să spunem mereu.
„Dacă ar fi să definesc ce înseamnă pentru mine Seara de poezie, cred că aş spune că este de departe unul dintre spaţiile în care mă recunosc, în care ştiu cu certitudine cine sunt. Nu scriu poezii, dar poezia face parte din mine, îmi povesteşte în paşi mărunţi viaţa. Probabil, dacă nu ar fi fost poezia, mi-aş dedica viaţa întreagă să o inventez! Seara în versuri închinată lui George Bacovia se înscrie, de altfel, printre momentele în care simt să împărtăşesc din relaţia mea cu poezia. Apoi, întotdeauna am crezut că Bacovia mă povesteşte cel mai frumos. A fost o seară minunată, ca de fiecare dată, o seară în care am fost şi participant, şi spectator, şi ambele situaţii m-au aşezat în starea omului special, aşa cum îmi place să cred că s-au simţit şi invitaţii noştri. Mulţumesc întregii echipe pentru lucrurile minunate de care ne-am bucurat! Am început cu un gând, continuăm cu el şi vreau să terminăm cu acelaşi gând: Să devenim poezie!“, ne-a relatat Marius Elisei.
„Bacovia... Seară de poezie... emoţie... suspans... tineri frumoşi plini de dragoste... Asemenea cuvinte îmi trec prin minte şi se cuibăresc în inimă, atunci când mă gândesc la momentele trăite în cadrul acestui eveniment construit împreună. Cuvintele sunt doar un pretext în ceea ce priveşte realitatea simţită alături de celălalt“, ne-a spus şi Cristian Butnăraşu.
În cadrul evenimentului a avut loc şi premierea celor care au participat la Concursul „Să redescoperim scrisoarea!“, iniţiat tot de către Comisia Culturală. Aşadar, dintr-un număr de 38 de scrisori care au fost livrate în cutiuţa poştală a Colegiului, au fost alese 3, pe criterii de originalitate, creativitate, respectarea gramaticii limbii române, şi au fost citite în faţa celor prezenţi. Enumerăm mai jos numele celor trei câştigători şi titlurile scrisorilor lor: Locul I - Carla Gheorghiu („Dragă Societate!“), Locul II - Vladimir Cârlan („Dragă cel mai mare duşman al meu!“), Locul III - Iulia Baciu („Nucleu al existenţei mele!“). Aceste scrisori vor fi publicate pe site-ul oficial al Colegiului. Le mulţumim celor trei câştigători fiindcă au reuşit, prin gândurile lor, să aducă în atenţia publicului frumuseţea netrecătoare a scrisorii clasice, într-o societate în care, datorită evoluţiei tehnologice, creşte cantitatea comunicării interumane, dar scade calitatea şi profunzimea ei.
Le mulţumim tuturor celor care au recitat, au cântat, au fost prezenţi şi s-au bucurat împreună de poeziile marelui poet George Bacovia, de muzica de calitate şi de scrisorile alcătuite cu mult meşteşug. Mulţumim celor care au făcut posibilă această seară de poezie, membrilor Comisiei Culturale - Marius Elisei, Cristian Butnăraşu şi Ştefan Topliceanu. Nu în ultimul rând, mulţumim părintelui consilier Hrisostom Rădăşanu şi domnului director Valentin Ţoc, fără de care astfel de întâlniri nu ar avea loc. (Vladimir Cârlan - coordonator al Redacţiei „Alfa“ din cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae“)