„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Seminar despre comunicare, lucru în echipă şi managementul timpului
În zilele de 22-23 ianuarie 2016, membrii ATOR Iaşi au organizat un seminar de formare cu domnul Neculai Enache. Între temele abordate s-au numărat comunicarea, lucrul în echipă şi managementul timpului. Pe parcursul a două după-amiezi, 20 de tineri şi 4 preoţi coordonatori şi-au pus întrebări şi au căutat soluţii la provocările cu care s-au întâlnit în activităţile lor.
Orice întâlnire de acest fel este un prilej de cunoaştere şi autocunoaştere. Spun asta pentru că, pus într-un grup de discuţie, observ cum gândesc ceilalţi, dar, totodată, am ocazia să analizez mai atent şi comportamentul meu. În acelaşi timp, astfel de întâlniri sunt experienţe pentru toată viaţa, întrucât abilităţile despre care am avut ocazia să aflu (dacă le voi exersa) mă vor ajuta să dezvolt o legătură rodnică cu cei de lângă mine indiferent că sunt amici din facultate, prieteni, membri ai familiei sau colegi de serviciu.
O zi planificată este o zi câştigată. Pentru că, scriind pe foaie ce am de făcut, îmi stabilesc foarte clar care sunt priorităţile acelei zile şi pot verifica la final ce am făcut şi ce trebuie să reprogramez. Totodată, planificarea mă ajută să am mintea şi conştiinţa libere. Dacă îmi scriu pe hârtie ce am de făcut, voi evita acel sentiment neplăcut de la finalul unei zile când îmi trece prin cap gândul: „Oare nu cumva am uitat să fac ceva important?". Feed-back-ul este esenţial într-o comunicare. Doar aşa pot să-l asigur pe cel care mi-a trimis un mesaj că eu l-am recepţionat şi că am înţeles ce a vrut el să-mi spună. De asemenea, feed-back-ul poate rezolva şi situaţii conflictuale. Descriindu-i interlocutorului meu ce am simţit într-un moment anume şi ce aştept din partea lui pe viitor, pot contribui la maturizarea relaţiei dintre noi.
După terminarea seminarului, un prieten m-a întrebat în ce mod contribuie întâlnirea aceasta la împlinirea viziunii noastre. Viziunea noastră este aceea de a forma o generaţie de tineri bine ancoraţi în principiile şi valorile autentice şi care să fie capabili să inspire un suflu nou societăţii. Eu cred că prin astfel de întâlniri formative tocmai asta se întâmplă. Tinerii, care mâine vor fi adulţii responsabili de bunul mers al societăţii, sunt informaţi şi formaţi pentru a fi buni profesionişti şi buni creştini, indiferent de locul în care se vor afla. Pe termen lung şi foarte lung, asta înseamnă o societate vie cu oameni responsabili şi morali care îşi cresc copiii şi nepoţii în aceleaşi valori în care cred şi ei.
(Andrei Grosu, ATOR Iaşi)