„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sensul şi bucuria vieţii le găsim atunci când Îl întâlnim pe Dumnezeu
Mănăstirea Dumbrăvele şi-a serbat astăzi ocrotitorii, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea mănăstirii nemţene a fost cinstită cu multă evlavie şi de numeroşi credincioşi şi pelerini, care au umplut locaşul de cult.
În fiecare an, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, numeroşi credincioşi din ţinutul Neamţului iau calea mănăstirii de maici Dumbrăvele, pentru a participa la slujba hramului. În acest an, Sfânta Liturghie în cinstea ocrotitorilor aşezării monahale a fost una deosebită, fiind săvârşită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Teofan. Alături de înaltul ierarh, a slujit şi un numeros sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte părintele arhimandrit Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa şi exarh al zonei Neamţ, părintele protosinghel Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele arhimandrit Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, părintele protosinghel Vasile Rubin, stareţul Mănăstirii Horaiţa. Răspunsurile la strană au fost date de monahiile de la Mănăstirea Copou, iar slujba Sfintei Liturghii a debutat cu citirea rugăciunii arhiereşti de dezlegare.
Ce au în comun Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
După citirea Sfintei Evanghelii, a urmat cuvântul de învăţătură, în care Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a explicat că, deşi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel aveau vieţi şi preocupări diferite, un lucru i-a unit - întâlnirea cu Mântuitorul Hristos: „Dacă analizăm viaţa Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, constatăm că unul dintre ei era om bogat, anume Sfântul Apostol Pavel, iar celălalt, Sfântul Apostol Petru, era un om sărac. Sfântul Apostol Pavel era un om învăţat, rabin, cunoscător al legii; Sfântul Apostol Petru era un om simplu de la ţară, un pescar pe lacul Galileei. Unul era fără familie, chip al călugărilor - Sfântul Apostol Pavel, celălalt avea soţie şi, cu certitudine, copii. Chiar dacă erau din lumi diferite, cu orizonturi diferite, şi unul şi altul nu şi-au împlinit sensul şi bucuria vieţii lor decât atunci când L-au întâlnit pe Hristos-Dumnezeu. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt chipurile oamenilor din toate vremurile, săraci şi bogaţi, cunoscători şi oameni obişnuiţi, cu familie sau fără familie. Toate aceste calităţi umane nu au însă nici o importanţă în cele din urmă; importanţă are doar faptul că eşti în legătură cu Domnul Hristos“.
În cadrul slujbei arhiereşti, IPS Părinte Teofan l-a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Flavian Duduman, pe seama Parohiei Cibiliu, Golăieşti, Protopopiatul 2 Iaşi. La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii care s-au mărturisit, având dezlegare de la duhovnic, au primit Sfânta Împărtăşanie de la IPS Părinte Mitropolit Teofan.
Biserică de mir, schit, mănăstire
Istoricul Mănăstirii Dumbrăvele s-a transmis doar prin viu grai de către bătrânii din satele vecine. Prima biserică ce a străjuit aici a fost cea ridicată de nişte călugări prin anul 1712 în mijlocul pădurii de stejari. După numele pădurii Dumbrava a fost un timp botezată şi mica localitate din zonă. Corpul de chilii şi clopotniţa au fost ridicate în 1900. În timpul comunismului, a funcţionat ca biserică de mir, iar după 1991 schitul a trecut sub oblăduirea Mănăstirii Bistriţa.
În anul 1993, Schitul Dumbrăvele a fost greu încercat de un incendiu izbucnit din cauza unui scurtcircuit care a ars biserica până la temelii. Icoanele din locaşul de cult, ce stau mărturie şi astăzi în noul paraclis, au scăpat ca prin minune de furia flăcărilor. În acelaşi an 1993 a fost numit egumen protosinghelul Pavel Toderiţă, iar din 1994 s-a şi turnat fundaţia pentru noua biserică. Lucrările au avansat relativ rapid: în 1995 temelia era gata, în 1998 biserica era în picioare acoperită cu tablă zincată, iar între 1998-2002 s-a lucrat intens la pictură, catapeteasmă şi mobilier. Pictura a fost executată de maestrul Ciprian Istrate şi ucenicii săi. Slujba de sfinţire a fost oficiată de IPS Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Tot atunci schitul a fost ridicat la rang de mănăstire, cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“. Aşezământul monahal deţine şi câteva obiecte de preţ cu valoare istorică. Printre acestea pot fi amintite clopotul turnat la Braşov în 1800, un potir din anul 1841 şi un policandru mare din 1887, inscripţionat cu numele donatorilor. Stareţa Mănăstirii Dumbrăvele este monahia Nectaria Grădinariu.