„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
„Sfântul Ierarh Nectarie ne-a rămas în suflet tuturor“
Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie s-a aflat, timp de trei zile, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Sfintele moaşte au fost aduse de o delegaţie din Insula Eghina, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen.
Credincioşii din Bucovina au avut prilejul, timp de câteva zile, să se închine la moaştele Sfântului Nectarie. În seara zilei de vineri, 19 februarie 2016, racla în care se află mâna dreaptă a sfântului din Insula Eghina a poposit la Mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava. Odorul de mare preţ a fost adus de o delegaţie din Mitropolia de Eghina - Grecia. „Părinţii de la Sihăstria Putnei, care au odoare scumpe, vin întotdeauna la Biserica «Sfântul Nectarie» din Constanţa. Aşa se face că am poposit cu mâna Sfântului Nectarie la Sihăstria Putnei, unde sâmbătă, 20 februarie 2016, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie. Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a venit la finalul slujbei şi s-a bucurat de prezenţa mulţimii de pelerini“, a spus IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Sărbătoare mare la Dorna Arini
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 20 februarie 2016, sfintele moaşte au fost aşteptate la intrarea în satul Gheorghiţeni din comuna Dorna Arini, la un kilometru de Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“. „Au fost prezenţi copii îmbrăcaţi în costume naţionale, călăreţi, autorităţi judeţene şi locale, dar şi 1.000 de credincioşi, care au aşteptat acest dar frumos. Sfintele moaşte au fost aşezate în demisolul bisericii mari de la Mănăstirea Dorna Arini. În noaptea de sâmbătă spre duminică, s-a oficiat Sfânta Liturghie în biserica de lemn“, a relatat Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Duminică, 21 februarie 2016, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către IPS Teodosie în demisolul bisericii noi a Mănăstirii Dorna Arini, în prezenţa a sute de pelerini. Oamenii s-au închinat cu evlavie la sfintele moaşte, cerând cele de folos sufletelor lor. „A fost o sărbătoare de care credincioşii nu au mai avut parte vreodată. Aceasta pentru că Sfântul Ierarh Nectarie este foarte mult iubit şi dorit în sufletele oamenilor. L-am socotit pe Sfântul Ierarh Nectarie cel mai vrednic oaspete, care ne-a rămas în suflet nouă tuturor“, a adăugat Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie.
„Sfântul Nectarie răspunde la rugăciunile curate“
Arhiepiscopul Tomisului a mărturisit că a vizitat de mai multe ori Insula Eghina pentru a se închina la moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. Înaltpreasfinţitul Părinte Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina, a ştiut de la Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, că la Dorna Arini este un aşezământ monahal. „Înaltpreasfinţitul Părinte Efrem şi-a exprimat dorinţa de a merge cu sfintele moaşte chiar şi în locurile noastre natale“, a precizat ierarhul de la Constanţa. Pentru IPS Teodosie, faptul că Sfântul Nectarie a ajuns în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, în locurile noastre natale, a înseamnat foarte mult. Locuitorii din Bazinul Dornelor s-au închinat pe parcursul întregii nopţi de sâmbătă spre duminică la racla cu sfintele moaşte, manifestându-şi astfel evlavia faţă de Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer. „Sfântul Nectarie răspunde la rugăciunile curate şi sincere ale oamenilor. Anul trecut, am sfinţit o biserică dintr-un sat, închinată Sfântului Nectarie. Aceasta a fost ridicată de o credincioasă care a fost bolnavă de cancer. Deşi mai avea doar o săptămână de trăit, femeia a luat un avion şi a plecat la Sfântul Nectarie din Eghina, iar după trei luni a fost vindecată complet. Imediat, împreună cu soţul ei, a zidit o biserică Sfântului Nectarie în semn de mulţumire. Dumnezeu le-a dat un semn că trebuie să se apropie de El. Acest semn a venit prin Sfântul Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni“, a amintit Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie. Pelerinajul din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor s-a închiat luni, 22 februarie 2016, după ce toţi credincioşii s-au închinat la racla sfântă.