„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Sfinţii Mari Mucenici Mercurie şi Ecaterina sărbătoriţi la biserica voievodală de lemn din Rădăşeni
Biserica „Sfinţii Mari Mercurie şi Ecaterina”, monument istoric ce datează din secolul al XVI-lea, una dintre cele mai bine conservate biserici din Moldova şi din ţară, şi-a serbat sfinţii ocrotitori în data de 25 noiembrie. Duminică, 25 noiembrie, a fost prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru credincioşii din Rădăşeni şi pentru părinţii slujitori Constantin Rotar şi Georgian Rotar, care au sărbătorit hramul bisericii parohiale, aşa cum odinioară din începuturi îi serbau pe Sfinţii Mucenici. Despre acest hram au scris, de-a lungul timpului, mai mulţi scriitori, printre care Ion Creangă, Vasile Lovinescu, Ion Dragoslav, N. Beldiceanu, Vasile Lovinescu, dar mai ales Mihail Sadoveanu, care a şi participat la această sărbătoare, descriind-o în opera sa „Oameni şi locuri” ca fiind un hram îmbelşugat.
Anul acesta, hramul a coincis cu aceeaşi zi la care toţi românii creştini ortodocşi cu dragoste faţă de credinţă, de neam şi de patrie au aspirat - sfinţirea Catedralei Naţionale. Având în vedere că toţi arhiereii Bisericii Ortodoxe Române au participat la sfinţirea Catedralei de la Bucureşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, nu a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Rădăşeni, la acest ceas de sărbătoare a întregii obşti din satul Rădăşeni, de ziua Sfinţilor Mari Mucenici Mercurie şi Ecaterina. Sărbătoarea hramului de la Rădăşeni a început în ajun, sâmbătă seara, prin slujba Vecerniei unită cu Litia. În zi de hram, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către un sobor de preoţi de la bisericile din comună şi din împrejurimi, în fruntea căruia s-a aflat părintele Petru Irimescu de la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru Pavel” din localitate, care a rostit cuvântul de învăţătură. Răspunsurile la strană au fost oferite de elevi seminarişti de la seminarul de la Mănăstirea Neamţ, care provin din parohie.
La final, după oficierea slujbei de pomenire pentru eroii şi ctitorii bisericii, părintele Constantin Rotar a adus mulţumiri preoţilor slujitori pentru că au luat parte la marea sărbătoare a Sfinţilor Mari Mucenici Mercurie şi Ecaterina din satul de răzeşi Rădăşeni şi, în semn de comuniune frăţească, i-a invitat pe toţi cei prezenţi să nu plece spre casele lor fără a gusta din bunătăţile pregătite de către gospodinele parohiei. Biserica din Rădăşeni, ctitorie a voievodului Ştefan Tomşa, a fost, până în anul 2002, singurul locaş de cult din ţară avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie.