„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Sfinţirea bisericii din Baranca, la 20 de ani de la începerea lucrărilor de construcţie
Biserica cu hramurile „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ şi „Sfântul Proroc Ilie“ din localitatea Baranca, comuna Cristineşti, Protopopiatul Dorohoi, a primit sâmbătă veşmântul sfinţirii. Slujba târnosirii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, preotul paroh Alin Constantin Aroşoaie a primit rangul de iconom stavrofor - purtător de cruce - pentru efortul depus la zidirea bisericii.
Credincioşii Parohiei Baranca din judeţul Botoşani au îmbrăcat haine de sărbătoare sâmbătă, 9 septembrie 2017. Biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ şi „Sfântul Proroc Ilie“ a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
După târnosirea locaşului de cult, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în apropierea bisericii, pe o scenă special amenajată.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat ce înseamnă a fi creştin veritabil: „O viaţă adevărată aici, pe pământ, înseamnă o viaţă în care omul are mărturie din Scripturi pentru tot ceea ce grăieşte şi tot ceea ce face. Iar cel care are cartea sfântă căpătâi în viaţa sa ştie că nu se rătăceşte, căci cuvântul Domnului este adevărul. Nu poţi să spui că eşti creştin şi trăieşti în desfrânare. Nu poţi să spui că eşti creştin şi juri strâmb la tribunal. Nu poţi să spui că eşti creştin şi faci avort. Nu poţi să spui că eşti creştin şi nu mergi la sfânta biserică la Dumnezeiasca Liturghie. Nu poţi să spui că eşti creştin şi să ai toate cele de trebuinţă în casă, iar vecinul tău să nu aibă o bucată de pâine pe masă. Aşadar, dacă dorim să fim ai lui Hristos, adică creştini, se cuvine ca toate aceste lucruri să le îndepărtăm din viaţa noastră, să luptăm împotriva lor şi chiar dacă - oameni slabi fiind - cădem din când în când în păcat, să ne ridicăm şi Hristos ne va primi din nou“.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Stelian Ciurciun, protoiereul Protopopiatului Dorohoi, a dat citire unei copii a hrisovului de sfinţire, act semnat de IPS Mitropolit Teofan şi pus la slujba târnosirii în piciorul sfintei mese din altar. După cuvântul părintelui protopop, pr. paroh Alin-Constantin Aroşoaie, vizibil emoţionat, a adresat câteva cuvinte mulţimii prezente, în care a făcut referire la istoria construirii locaşului de cult, cât şi la vrednicia celor care au contribuit la ridicarea lui. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a subliniat importanţa evenimentului pentru comunitatea din Baranca, după care l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe pr. Alin-Constantin Aroşoaie.
Alături de preotul paroh, au primit distincţii şi diplome toţi cei care s-au implicat în ridicarea şi înfrumuseţarea locaşului de cult. Printre cei evidenţiaţi s-au numărat preoţii Cristian Mîndru, Ionuţ Alungulesei şi Gheorghe Isachi, precum şi Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte.
„În calitate de Secretar de Stat pentru Culte, aş dori să îmi exprim bucuria pentru faptul că instituţia pe care o conduc a putut contribui, în limitele bugetului său, la ducerea la bun sfârşit a lucrărilor la această biserică. Am convingerea - şi experienţa dumneavoastră din aceşti ani o dovedeşte - că ridicarea unui locaş de cult nu este doar un prilej de mare bucurie spirituală, ci şi un semnal foarte bun şi o şansă pentru comunitatea locală. Sfinţirea unei noi biserici este dovada unei comunităţi vii şi este, totodată, o promisiune: aceea că în jurul bisericii se vor crea şi consolida solidarităţi mai puternice, şi că însuşi locaşul de cult va deveni un centru cu valoare deopotrivă spirituală şi socială. Biserica Ortodoxă Română şi-a dovedit, de altfel, şi îşi dovedeşte permanent disponibilitatea şi capacitatea de a-i aduce pe oameni împreună în jurul unor proiecte comune, fie că este vorba de construcţia de biserici, de spitale, de centre educaţionale sau de celelalte peste 800 de proiecte sociale, de extraordinara Întâlnire a Tinerilor Ortodocşi, care a reunit zilele trecute peste 6.000 de tineri din întreaga lume, sau de acţiunile sociale deopotrivă de importante pe care le-aţi demarat şi aici, în Parohia Baranca, şi pentru care ţin să vă felicit în mod deosebit. Toate acestea dovedesc, cred, că Biserica Ortodoxă Română, ca şi celelalte culte din ţara noastră, acţionează drept catalizatori ai acţiunii publice în plan spiritual, cultural, social şi educaţional şi participă astfel activ la edificarea binelui comun“, s-a arătat în mesajul transmis de Victor Opaschi.
Pe parcursul zilei, credincioşii veniţi la sărbătoarea Parohiei Baranca s-au închinat în noul locaş de cult, trecând prin Sfântul Altar. Construcţia Bisericii cu hramurile „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ şi „Sfântul Proroc Ilie“ a fost începută în anul 1998.