„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Sfinţiri de locaşuri de cult la începutul anului bisericesc
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în Duminica a XIV-a după Rusalii pentru a sfinţi şi binecuvânta două locaşuri de cult în filia Motoceşti din Parohia Pătrăşcani, Protopopiatul Oneşti, respectiv în satul Fundeni din Parohia Fundeni, Protopopiatul Bacău.
În aceeaşi zi, credincioşii Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, au trăit momente de bucurie duhovnicească căci în mijlocul parohiei a poposit Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfinţirii picturii la biserica parohială.
La primele ore ale dimineţii de duminică, 2 septembrie 2018, Părintele Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul credincioşilor din satul Motoceşti, Parohia Pătrăşcani, Protopopiatul Oneşti, pentru a sfinţi Biserica cu hramul „Sfânta Treime”.
Piatra de temelie la biserica proaspăt sfinţită de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioachim a fost pusă de către ierarhul de pioasă amintire, Eftimie al Romanului, în data de 8 noiembrie 1997. De la această dată, oamenii acestor meleaguri, vrednici urmaşi ai răzeşilor ce şi-au păstrat valorile tradiţionale şi dreapta credinţă, au pus umărul la ctitorirea unui locaş de cult trainic, care să dea mărturie peste veacuri de credinţa statornică şi de păstrarea valorilor spirituale şi tradiţionale ale neamului moldav. Catapeteasma bisericii, din lemn masiv de stejar sculptat, a fost executată prin contribuţia vrednicului ctitor de locaşuri sfinte trecut la Domnul, arhim. Epifanie Bulancea de la Mănăstirea Măgura Ocnei.
Alături de ierarh, la slujba de sfinţire au fost prezenţi părintele protopop Ioan Bârgăoanu, un impresionant sobor de preoţi, autorităţi locale şi mulţime de popor dreptcredincios.
În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre frumuseţea şi misiunea binecuvântată a unei comunităţi care se angajează cu râvnă la ridicarea unui locaş de cult. La final, preotul paroh Gheorghe Afloarei a fost hirotesit iconom stavrofor.
În după-amiaza aceleiaşi zile, după finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Fundeni, Parohia Fundeni, Protopopiatul Bacău, aceasta a fost resfinţită de Părintele Arhiepiscop Ioachim. Lucrarea de restaurare a fost încredinţată părintelui Alexandru Croitoru, din anul 2011, care, cu entuziasmul tinereţii sale, a dinamizat mult viaţa bisericii din această zonă, opera socială, pastoral-duhovnicească şi mai ales pe cea misionară, preocupându-se şi de păstrarea şi restaurarea acestui sfânt locaş de lemn, măcinat de dintele nemilos al timpului. Prin hărnicia şi jertfelnicia credincioşilor din această comunitate, s-au realizat lucrările de restaurare, înnoire şi înfrumuseţare a micuţei biserici, precum şi a Sfintei Mese. A fost reîmprospătată pictura şi s-a realizat mobilierul bisericesc. Toate aceste lucrări s-au realizat cu efortul enoriaşilor, al Consiliului local, precum şi al unor oameni de bine ce au dorit să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor înnoitori. La slujba de resfinţire, precum şi la slujba Vecerniei au participat, alături de pr. Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, un sobor numeros de preoţi din împrejurimi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi credincioşi. Pentru deosebitele merite preotul paroh a fost hirotesit iconom stavrofor.
Pictură nouă în biserica Parohiei Chişcăreni
Credincioşii Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, au trăit momente de bucurie duhovnicească prin sfinţirea picturii la biserica parohială de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Bucuria duhovnicească a continuat cu oficierea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de către Preasfinţitul Calinic, care, la momentul potrivit, a hirotonit un tânăr diacon. La final, Preasfinţitul Părinte Calinic a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a pus în evidenţă dragostea şi chemarea Bunului Dumnezeu ce se adresează fiecărui om pentru a trăi în atmosfera raiului încă de pe acest pământ. Analogia nunţii fiului de împărat exprimă marea demnitate la care suntem chemaţi şi la care trebuie să răspundem prompt şi să aducem drept daruri la această nuntă faptele noastre cele bune închinate lui Dumnezeu.
Pentru strădania şi râvna arătată faţă de Sfânta Biserică, preotul paroh Vasile Viorel Florea a primit Distincţia „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar credincioşii cei mai jertfelnici au primit distincţii de vrednicie.
Preotul Vasile Viorel Florea a mulţumit Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul şi a mărturisit că biserica a fost pictată în decursul a zece luni, timp în care au existat doar momente de bucurie sufletească. „Biserica, odată finalizată, este darul nostru, al tuturor, ce îl oferim Fiului de Împărat, Hristos Dumnezeul nostru. Ziua bucuriei s-a încheiat în sunetele buciumelor care au vestit şi vor vesti în veci dorul nostru către raiul cel frumos, Împărăţia lui Dumnezeu”, a spus preotul Vasile Florea.