„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Simpozionul „Credinţă. Cultură. Transmitere” la Mănăstirea Putna
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Mănăstirea Putna organizează, în perioada 22-25 august 2019, a treisprezecea ediţie a colocviului închinat acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga - maica Benedicta. Tema colocviului din acest an este „Credinţă. Cultură. Transmitere” şi a fost dată de necesitatea continuării transmiterii către generaţiile viitoare a valorilor culturii şi spiritualităţii româneşti.
Deschiderea simpozionului va avea loc astăzi, 22 august 2019, la ora 16:00, cu slujba Te Deumului. Va urma vernisarea expoziţiei de fotografie „Satul bucovinean”, la Centrul cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” al mănăstirii. Expoziţia se înscrie în tematica Anului omagial al satului românesc, aniversat în 2019 în Patriarhia Română. Expoziţia cuprinde fotografii din satele bucovinene din diferite perioade: înainte de 1918, când Bucovina era sub ocupaţia austro-ungară, după Marea Unire din 1918, când Bucovina a revenit la Patria-mamă, şi după 1944, când nordul Bucovinei a fost răpit de URSS. Oameni, locuri, obiceiuri, obiecte se reunesc arătând locul binecuvântat, oamenii şi credinţa lor, durerile şi bucuriile, dorurile şi tristeţile în aceste perioade. În expoziţie sunt şi fotografii ale pictorilor Constantin Flondor şi Dacian Andoni, originari din Bucovina, şi ale arhitectului Marius Pandele.
În deschidere vor fi lansate două cărţi publicate la Editura „Nicodim Caligraful”. A treia ediţie, adăugită, a lucrării „Contemporanii mei. Portrete” în care autoarea, acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga - maica Benedicta, a realizat portrete interioare de mare profunzime ale unor vârfuri ale culturii şi spiritualităţii româneşti, între care: George Enescu, Constantin Brâncuşi, George Călinescu, părintele Dumitru Stăniloae, Principesa Ileana - maica Alexandra, Tudor Vianu.
A doua lucrare este „Drama românilor din Regiunea Cernăuţi. Masacre, deportări, foamete în 1940-1941, 1944-1947”. Cartea este coordonată de acad. Alexandrina Cernov şi reprezintă al doilea volum din colecţia „Destin bucovinean”, iniţiată de Mănăstirea Putna pentru a oferi o sinteză a suferinţei românilor din nordul Bucovinei în urma anexării acestei zone de URSS.
Vineri şi sâmbătă vor avea loc sesiuni de dezbateri. Între invitaţi se numără academicieni, cadre didactice universitare, cercetători, artişti plastici şi oameni de cultură din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Chişinău, Cernăuţi, Timişoara, Bălţi, Piatra Neamţ şi Suceava.
Academicianul Zoe Dumitrescu-Buşulenga - maica Benedicta a trecut la cele veşnice în 5 mai 2006. A fost înmormântată, conform testamentului, la Mănăstirea Putna. În anul 2007, aici s-a înfiinţat Fundaţia „Credinţă şi Creaţie”. Începând din 2007 se organizează anual un colocviu pe teme de importanţă pentru identitatea, cultura şi spiritualitatea românească.