„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Simpozionul „Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa“, la a XXI-a ediţie
În perioada 4-10 decembrie 2017, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata, Iaşi, a avut loc cea de-a XXI-a ediţie a Simpozionului „Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa“, eveniment devenit deja o constantă la finalul de decembrie al Iaşului cultural.
Tema din acest an a fost „Mărturisitori ai credinţei ieri, azi şi mâine“, în contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.
„Să respectăm trecutul şi pe înaintaşi. Jertfa lor hrăneşte trecutul şi viitorul“
În primele două zile ale evenimentului, 4 şi 5 decembrie, începând cu ora 13:00, au avut loc prezentări şi dezbateri pe tema „Mărturisirea credinţei prin faptele iubirii de oameni“, la care au participat profesori, elevi şi părinţi ai acestora de la Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu“ din Iaşi - şcoală aflată în vecinătatea bisericii, important prilej de (inter)cunoaştere, reflecţii şi împărtăşiri de gânduri.
Joi, 7 decembrie, de la ora 18:00, cei prezenţi au putut participa la vernisajul expoziţiei „Dialog cu sacrul“, expoziţie aflată la ediţia a VII-a, prezentată de prof. univ. dr. Petru Bejan şi pr. Mircea Stoleriu. Anul acesta, în galeria de artă a bisericii, au expus 50 de artişti plastici profesionişti din ţară şi străinătate. La masa rotundă ce a urmat vernisajului, la care a participat şi compozitorul Viorel Munteanu, s-a discutat despre o altă formă de mărturisire: cea a artistului, prin opera sa.
Punctul central al simpozionului l-a constituit ziua de duminică, 10 decembrie 2017. Seara, de la ora 18:00, a avut loc conferinţa „Mărturisitori ai credinţei ieri, azi şi mâine“, în cadrul căreia au fost susţinute mai multe prelegeri. Prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, a prezentat chipuri de domnitori mărturisitori ai credinţei din istoria poporului nostru: Miron Barnovschi, Constantin Brâncoveanu, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mircea cel Bătrân etc.
Pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita, parohul Bisericii „Sfântul Apostol Andrei“ din Iaşi şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa, a prezentat publicului ultima lucrare semnată, recent apărută la Editura Vasiliana 98 - „Misiune şi mărturisire creştină“ - în care a evidenţiat chipuri de slujitori şi credincioşi care au pătimit în închisorile comuniste. „Îmi face o deosebită plăcere să fim aici, împreună, pentru că trebuie să ne cunoaştem trecutul, cu oamenii şi faptele lui. Trebuie să reuşim să ne menţinem, aşa cum au făcut-o cei dinaintea noastră, valorile fundamentale: credinţă, familie, neam, în ciuda tuturor greutăţilor prezente şi viitoare“, a spus pr. Vasile Nechita.
A urmat cuvântul părintelui conf. univ. dr. Adrian Lucian Dinu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi co-slujitor la biserica din Galata. „Am plecat în expunerea mea de la realitatea întâmplată astăzi, în cadrul Sfintei Liturghii, când foarte mulţi dintre credincioşii prezenţi s-au împărtăşit. Am vorbit despre importanţa Sfintei Liturghii în viaţa noastră şi despre mărturisirea creştinului în viitor, aducând mărturie spuselor mele, cuvinte vii şi lucrătoare din scrierile doamnei Zoe Dumitrescu Buşulenga (maica Benedicta) şi din cele ale părintelui Dumitru Stăniloae, care are un articol publicat în «Telegraful român» din septembrie 1941 despre pomenirea în viitor“, a subliniat pr. conf. univ. dr. Adrian Lucian Dinu.
Lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, a vorbit celor prezenţi „Despre mărturisire. Atitudini mai vechi şi mai noi“: „A mai fost rostită ideea conform căreia garanţia continuităţii unui neam este tocmai raportarea obiectivă la trecut şi prezent, pentru a aborda eficient viitorul. Da, e importantă - aş spune chiar obligatorie - mărturisirea, prin cuvânt şi faptă, ca o datorie de onoare faţă de cei ce au fost şi faţă de cei ce vor fi. Credinţa nu se transmite doar de la amvon, ci de fiecare dintre noi, indiferent din ce poziţie revendicăm vremurile moderne. Dacă suntem creştini, astăzi, aici, este pentru faptul că cei dinaintea noastră au ştiut să mărturisească şi să nu negocieze ori să vândă valori precum Ţară, Familie, Credinţă. Trebuie să respectăm trecutul şi pe înaintaşi. Jertfa lor - aşa cum odinioară mărturisea părintele Ion Cârciuleanu, chiar în această biserică - hrăneşte trecutul şi viitorul. Este garanţia continuităţii neamului nostru şi a identităţii noastre naţionale. Şi nu aş putea să nu fac referire la două principii testamentare dintre cele după care acest ales slujitor al Domnului îşi călăuzea viaţa: iubirea şi cinstirea familiei, dar şi educarea copiilor în spiritul valorilor creştine. Pentru că nu trebuie să uităm - mărturisirea se face prin cuvânt, fiecare după pricepere, dar şi prin faptă“.
Întâlnirea, care s-a bucurat de prezenţa unui public numeros, a fost organizată şi moderată de pr. Mircea Stoleriu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata, Iaşi: „E o altă seară de convorbiri spirituale, momente obişnuite în cadrul parohiei noastre, de această dată în cadrul simpozionului atât de drag nouă, Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa, ajuns la cea de-a XXI-a ediţie. Cu toţii ne-am înţelepţit, cred, ascultând, în toţi aceşti ani, atâţia şi atâţia vorbitori de seamă, care au răspuns invitaţiei noastre. Am ales să ne referim anul acesta la mărturisitorii de ieri, de astăzi şi de mâine. Cei de ieri ne sunt nouă, celor de azi, modele, ne întăresc, ne dau curaj. Am făcut referire şi la martirii de astăzi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dar şi la cuvintele Mântuitorului, atât de actuale: «Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri» (Marcu 8, 38). Am făcut vorbire apoi de viitor, pentru că acesta reclamă o mărturisire profundă, pornită de la faptul că problematica care se pune în faţa conştiinţei creştinului este din ce în ce mai complexă şi mai adversă“.
Conferinţa din finalul simpozionului a fost înfrumuseţată şi de colindele interpretate de corul de copii, dirijat de Elena Maxim, precum şi de corul de tineri al parohiei, dirijat de Luiza Stoleriu.