„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Simpozionul „Monumentul - Tradiţie şi viitor“, la a XVIII-a ediţie
Ministerul Culturii din România, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi - Muzeul Unirii, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Primăria Municipiului Iaşi, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Institutul Naţional al Patrimoniului Bucureşti, Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi - Facultatea de Istorie, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi“ Cernăuţi organizează, în perioada 6-9 octombrie, cea de-a XVIII-a ediţie a Simpozionului „Monumentul - Tradiţie şi viitor“.
Deschiderea oficială va avea loc astăzi, 6 octombrie, de la ora 9:00, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iaşi.
Simpozionul va avea, ca în fiecare an, trei secţiuni: Viaţa monumentelor (ctitorii, moşteniri, înstrăinări, degradări, restaurări), Restauratori români: arhitectul Ştefan Balş (1902-1994) şi Tehnici şi tehnologii de restaurare.
De asemenea, ca de fiecare dată, şi în acest an o personalitate marcantă din domeniu va fi evocată în cadrul manifestărilor. La a XVIII-a ediţie este vorba despre Ştefan Lupu Balş (1902-1994), care a fost arhitect, istoric de arhitectură şi important restaurator de monumente, membru de onoare al Academiei Române. A restaurat importante monumente de arhitectură eclesială precum Biserica Sfântul Elefterie Vechi, Biserica Kretzulescu, Catedrala Patriarhală, Mănăstirea Radu-Vodă (din Bucureşti), mănăstirile Snagov (judeţul Ilfov); Neamţ (judeţul Neamţ); Hurezi (judeţul Vâlcea); Moldoviţa (judeţul Suceava); Golia, Dobrovăţ, Sfântul Sava, Bârnova (judeţul Iaşi); Coşula (judeţul Botoşani), Cetatea Neamţului, precum şi Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia. Este autorul lucrărilor „Mănăstirea Moldoviţa“ (în colaborare cu Corina Nicolescu, 1958) şi „Curtea brâncovenească din Potlogi“ (1968).
Detalii şi programul evenimentului sunt disponibile online, pe site-ul http://monumentul.ro/.