„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Simpozionul „Profesori de Teologie de altădată - Paradigme pentru misiunea Bisericii de astăzi”
În cadrul Zilelor Universității, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași s-a desfășurat, în Sala Coloanelor, în data de 28 octombrie, începând cu ora 14:00, Simpozionul cu titlul „Profesori de Teologie de altădată - Paradigme pentru misiunea Bisericii de astăzi”. Părintele profesor Ion Vicovan, decanul facultății, a condus și moderat lucrările simpozionului, prezentând în cadrul acestuia viața și activitatea vrednicului de pomenire profesor și mitropolit Irineu Mihălcescu, considerat unul dintre cei mai de seamă teologi români ai vremii sale. Părintele profesor Gheorghe Petraru, prodecanul facultății, a făcut o trecere în revistă a profesorilor de teologie români care au marcat aspectul misionar al Bisericii. În intervenția sa, pr. lect. univ. dr. Daniel Niță Danielescu a vorbit despre Teodor M. Popescu (1893-1973), profesor erudit și teolog misionar al Bisericii. Părintele as. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu a subliniat viața și activitatea preotului Vasile Gheorghiu, părinte al teologiei biblice nou-testamentare românești, iar pr. dr. Liviu Petcu a prezentat cu entuziasm portretul și activitatea părintelui profesor Dumitru Stăniloae, punctând, în special, activitatea de misionar în toate aspectele vieții bisericești. Printre vorbitori s-au numărat pr. dr. Roger Coresciuc, care a elogiat opera unuia dintre cei mai cunoscuți profesori de Omiletică din Teologia românească, părintele profesor Dumitru Beluși, și lect. dr. Emilian Roman care a evocat activitatea părintelui Constantin Dron, canonist și misionar de marcă al Bisericii noastre.