„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia domnie și să se întoarcă. Și, chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele:
Slujbă de Te Deum la Iaşi, cu ocazia Zilei Naţionale
Şi în acest an, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită în mod special la Iaşi. Câteva mii de persoane au fost prezente joia trecută în Piaţa Unirii din capitala Moldovei, pentru a lua parte la manifestările organizate de municipalitate pentru a marca 98 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri.
În cadrul manifestărilor oficiale prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale în Piaţa Unirii din Iaşi, a avut loc şi tradiţionala slujbă de Te Deum, oficiată de pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, în calitate de delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, pr. Marian Timofte a dat citire mesajului Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan: „Mai sunt doar doi ani până la împlinirea unui veac de la momentul de excepţie al Marii Uniri, în care românii s-au regăsit într-un spaţiu geografic, într-un cuget, o limbă şi împărtăşind năzuinţe comune. Marea Unire este, sau ar trebui să fie, un reper şi o sursă de inspiraţie pentru depăşirea tuturor încercărilor şi a provocărilor prin care trec românii şi România astăzi. Sfânta Biserică, urmând învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, învaţă că prin credinţă puternică şi autentică pot fi realizate multe dintre cele ce calculele omeneşti le consideră imposibile. Să avem aşadar credinţă, pentru că înaintaşii noştri la 1918 au reuşit să împlinească acest ideal al Unirii, armonizându-şi eforturile militarilor, cărturarilor, politicienilor, slujitorilor sfintelor altare, al tuturor românilor, şi prin devotament, inspiraţie, curaj şi insistenţă au reuşit ceea ce doar cu 70-80 de ani înainte, adică în prima jumătate a secolului al XIX-lea, părea aproape imposibil“. Programul a mai conţinut un concert de muzică populară, discursuri ale oficialităţilor locale şi judeţene, depuneri de coroane şi jerbe la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum şi o paradă militară la care au luat parte 500 de angajaţi şi 50 de vehicule de luptă şi de intervenţie din cadrul Ministerului Apărării şi Ministerului de Interne.