„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbe arhiereşti în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit duminică, 6 noiembrie 2016, biserica veche a Mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din comuna Poiana Coşnei, judeţul Suceava.
Cu acest prilej, credincioşii au avut ocazia să treacă prin Sfântul Altar pentru a se închina. Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ datează din anul 1924, patru ani mai târziu fiind închisă abuziv. A fost redeschisă pe 14 septembrie 1993 de către vrednicul de pomenire Episcop Gherasim Putneanul. Ansamblul monahal este format în prezent din clopotniţă, corp de chilii, arhondaric, stăreţie şi alte anexe gospodăreşti. Din 2006, pr. Mihai Negrea, fost preot militar în Afganistan, reuşeşte, cu sprijinul monahilor, să sprijine 15 tineri care provin din familii defavorizate.
În ziua pomenirii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de IPS Părinte Pimen, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Marginea I, Protopopiatul Rădăuţi, cu prilejul hramului locaşului de închinăciune. Credincioşii veniţi la acest moment de sărbătoare au îmbrăcat costumele populare. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului. Cu acest prilej, preotul paroh Nicolae Mihalescu a primit rangul de iconom stavrofor. La final, s-a oficiat Parastasul pentru cei adormiţi, iar apoi au fost oferite credincioşilor prezenţi 1.500 de pachete cu alimente.
{gallery}/2016/11/10/moldova/ips-pimen/{/gallery}