„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbe arhiereşti la catedrala din Roman
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman s-a oficiat, în zilele de 4 şi 5 iunie 2017, Sfânta Liturghie de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. „În Hristos, Biserica devine Biserica Duhului Sfânt, unde omul găseşte spaţiul libertăţii sale fără limite, libertate responsabilă şi creatoare“, a subliniat ierarhul în cuvântul său.
Pogorârea Duhului Sfânt a fost serbată duminică, 4 iunie 2017, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman prin oficierea Sfintei Liturghii. Slujba a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, şi a fost urmată de Vecernia plecării genunchilor. După cum ne-a relatat părintele Daniel Marari, inspector pentru catehizare în cadrul Centrului eparhial Roman, în cuvântul rostit adresat celor prezenţi, ierarhul a vorbit despre praznicul Pogorârii Duhului Sfânt. „Astăzi (n.r. duminică) este întemeierea sfintei noastre Biserici din care facem parte. Pogorârea Duhului Sfânt devine una dintre cele mai însemnate sărbători ale creştinătăţii întrucât în mod nevăzut şi inefabil a fost trimis Duhul cel Sfânt prin care noi trăim şi suntem în această lume. Aşadar, prin Duhul Sfânt se realizează, la plinirea vremii, întruparea şi se derulează existenţa lui Hristos şi, tot prin El, se realizează învierea Lui. Finalitatea acestora nu este alta decât Rusaliile, pentru ca noi să fim plini de Duh Sfânt şi să trăim în epoca Duhului Sfânt. În Hristos, Biserica devine Biserica Duhului Sfânt, unde omul găseşte - sau ar trebui să găsească - spaţiul libertăţii sale fără limite, libertate responsabilă şi creatoare. În lumina Duhului Sfânt, omul este în acelaşi timp în Hristos şi cu Hristos“, a explicat IPS Ioachim, care a oficiat Vecernia plecării genunchilor şi a binecuvântat ramurile de tei pregătite
Liturghie baptismală de ziua Preasfintei Treimi
Serbarea Preasfintei Treimi a fost prăznuită în mod deosebit în oraşul Roman. La Catedrala Arhiepiscopală a fost oficiată Sfânta Liturghie baptismală de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi arhimandritul Clement Haralamb, Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale. Slujitorii Sfântului Altar au săvârşit Taina Botezului pentru pruncul Nectarie al familiei preotului Codrin Gheorghiţă din Parohia Stănişeşti, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a explicat semnificaţia teologică a unor termeni treimici prezenţi în Sfânta Scriptură şi în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. De asemenea, a relatat mărturiile biblice ale descoperirii lui Dumnezeu în istorie, precizând totodată faptul că fiecare persoană umană se întâlneşte cu Dumnezeu în viaţa sa din momentul primirii Sfântului Botez, iar viaţa omului nu este altceva decât o continuă creştere spirituală în Duhul Sfânt.