„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbe oficiate în sobor, în Parohia Filioara
În ziua de 15 decembrie 2015, de prăznuirea Sfântului Mucenic Elefterie, la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Filioara, Protopopiatul Târgu Neamţ, au fost oficiate de un sobor de 10 preoţi, în faţa icoanei făcătoare de minuni a Mântuitorului din acest locaş de cult, Acatistul Sfântului Elefterie, Canonul de pocăinţă şi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos.
Alături de numeroşi enoriaşi, la slujbele oficiate în sobor a participat şi corul mixt din Lunca, Vânători şi corul seminarului de la Agapia, precum şi şi părinţii Cercului misionar numărul 5 - pr. George Măriuţa (Parohia Săcăluşeşti), pr. Gheorghe Onofrei, pr. Irina Viorel (Parohia Vânători), pr. Ipate Ciprian (Parohia Varatic), dar şi preoţi din împrejurimi - pr. Chihaia Gheorghe, pr. Iliescu şi pr. Surugiu (Parohia Valea Seacă), pr. Croitoriu Sebastian (Parohia Ghindăoani).
În cuvântul de învăţătură, părintele profesor Gheorghe Chihaia a evidenţiat valoarea pocăinţei şi bucuria de a te jertfi pentru celălalt, lucrare în detrimentul aşteptării de a primi şi de a fi slujit. Fiind ziua recunoştinţei faţă de icoana Mântuitorului, s-a subliniat că icoana este fereastră deschisă spre cer. Creştinul nu se închină materiei sau culorilor, ci imaginii reprezentată, care este o realitate ce a existat odată. Icoana nu este idol („idolon“ â statuie), ci iconoma - reprezentare a unei persoane reale ce a existat. La final, părintele paroh Dumitru Irina a subliniat faptul că un creştin autentic trebuie să-şi manifeste zilnic recunoştinţa pentru cele primite, că preoţii, credincioşii, monahii şi monahiile trebuie să fie uniţi şi că e necesar să fim atenţi la esenţialul vieţii şi identităţii noastre naţionale româneşti: limba, portul şi credinţa. (Andrei Irina)