„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujire arhierească la hramul Catedralei din Suceava
Luni, 26 decembrie 2016, în a doua zi de Crăciun, credincioşii din municipiul Suceava şi din alte parohii ale oraşului au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen la Catedrala „Naşterea Domnului“, situată în cartierul Mărăşeşti.
Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată în interiorul bisericii mari, plină până la refuz de închinători. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial al catedralei, dirijor fiind Ştefania Amos, iar în cadrul slujbei a fost oficiată de către IPS Părinte Pimen şi o hirotonie întru diacon.
„Ţara noastră se mai numeşte şi «Grădina Maicii Domnului», pentru că în nicio ţară creştină nu este atât de frumos cinstită Maica Domnului ca în România. Aşa suntem noi, românii: credincioşi faţă de Dumnezeu şi cu dragoste faţă de cei care vin din afara hotarelor noastre ca să vieţuiască aici. Îl avem ca exemplu în acest sens pe Sfântul Paisie Velicicovschi, care a venit din părţile îndepărtate ale Rusiei în ţara noastră, stabilindu-se întâi la Schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat, apoi la Mănăstirea Dălhăuţi din judeţul Buzău. După ce stă mai mulţi ani la Muntele Athos, patria monahismului creştin-ortodox, Sfântul Paisie se reîntoarce în ţara noastră, întâi la Mănăstirea Dragomirna, apoi la Mănăstirea Neamţ. Înţelegem şi din acest caz frumuseţile credinţei noastre ortodoxe şi, nu în ultimul rând, frumuseţile pământului nostru. Peisajele noastre, pe lângă frumuseţea percepută, văzută cu ochii trupeşti, au şi o frumuseţe tainică“, a spus ierarhul în cuvântul de învăţătură.
La finalul slujbei, Comitetul parohial al Catedralei a pregătit pentru invitaţi o agapă.
A doua catedrală ca mărime din ţară
Catedrala „Naşterea Domnului“ din Suceava este a doua ca mărime după Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti. Are două hramuri: Naşterea Domnului şi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Până în momentul târnosirii, a cunoscut 25 de ani de şantier, lucrările nefiind încă finalizate. Construirea Catedralei sucevene a fost iniţiată în 1990 de un grup de credincioşi care au înfiinţat „Societatea credincioşilor ortodocşi din Bucovina“, condusă de pr. George Mihoc. Lucrările propriu-zise au demarat în 1991, după planul întocmit de arh. Constantin Gorcea. În 1998 au venit ca slujitori ai Sfântului Altar fraţii Argatu şi au preluat din mers lucrările, pe un plan refăcut de arh. Doru Ghiocel Olaş. Pe toată perioada de un sfert de secol de şantier, s-a slujit zilnic Sfânta Liturghie într-o capelă ridicată alături de Catedrală. Lucrările vor continua atât la exterior, cu amenajări speciale, cât şi la interior, unde se vor axa pe finalizarea iconostasului şi începerea picturii care va acoperi 15.000 m pătraţi. Actualul paroh al Catedralei „Naşterea Domnului“ este părintele Petru Argatu.