„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lum
Teză de doctorat în Ştiinţele Educaţiei susţinută de un preot din Iaşi
Joi, 26 septembrie, Amfiteatrul „Vasile Pavelcu” al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a găzduit susţinerea, în şedinţă publică, a tezei de doctorat „Influenţe educative şi suport parental în educaţia religioasă a copilului”. Candidat a fost preotul Bogdan-Andrei Mocanu, cadru didactic în Iaşi şi slujitor la Biserica „Schimbarea la Faţă” din satul Cucuteni, comuna Leţcani, iar coordonator ştiinţific a fost prof. univ. dr. Constantin Cucoş, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.
Lucrarea de doctorat a părintelui Bogdan-Andrei Mocanu a avut titlul „Influenţe educative şi suport parental în educaţia religioasă a copilului” şi a fost coordonată de prof. univ. dr. Constantin Cucoş, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al UAIC. Comisia pentru susţinerea publică a tezei a fost alcătuită din prof. univ. dr. Liliana Stan, (UAIC), conf. univ. dr. Georgeta Pânişoară (Universitatea Bucureşti) şi prof. univ. dr. Cătălin Glava (Universitatea „Babeş Bolyai” - Cluj-Napoca) şi a fost prezidată de conf. univ. dr. Mariana Momanu, directorul Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei al facultăţii ieşene. Evenimentul academic s-a bucurat de prezenţa unui public numeros, format din profesori de la Şcoala specială „Constantin Păunescu” din Iaşi, unde preotul Bogdan-Andrei Mocanu este profesor titular de religie, preoţi, prieteni, doctoranzi şi studenţi.
„Atitudinea afectivă îmi place sau nu îmi place place ora de religie poate fi ajutată de un program de implicare activă în actul de predare-învăţare a disciplinei religie, deoarece îţi poţi exprima opinia legată de educaţia religioasă dacă cunoşti detalii legate de aceasta, precum tipuri de activităţi desfăşurate în cadrul orei de religie, teme, mijloace şi strategiile didactice folosite de către propriul tău copil şi implicit de către profesorul de religie. Activităţile de parteneriat părinţi elevi-profesor de religie ajută la exprimarea unei atitudini faţă de educaţia religioasă”, a subliniat candidatul în cadrul susţinerii publice.
La final, teza, realizată de un licenţiat în Psihologie, care are în acelaş timp şi studii teologice şi misiune preoţească, a fost apreciată ca o lucrare de pionierat în domeniul studierii ştiinţifice a unei teme deosebit de dezbătută la nivel mediatic şi social, primind calificativul „Magna cum Laudae”, în aplauzele celor prezenţi.
„Spiritualitatea creştină, implicit, dar de multe ori explicit, este generatoare sau purtătoare a topici paideice sui generis”
La finalul evenimentului, prof. univ. dr. Constantin Cucoş, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la UAIC, delegat laic al Arhiepiscopiei Iaşilor şi membru în Adunarea Naţională Bisericească şi membru în Consiliul Naţional Bisericesc, a acceptat să ne explice ce înseamnă pentru dumnealui coordonarea unor teze de doctorat ce aparţin absolveţilor de Teologie şi clericilor, având în vedere că este la a patra experienţă de acest gen şi având în vedere că a participat, în calitate de referent, la prezentările de doctorat a mai multor teologi la universităţile din Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca. Iată ce ne-a spus domnul profesor: „Am avut bucuria să coordonez sau să evaluez teze centrate pe subiecte pedagogice ale unor teologi. Am încurajat o astfel de perspectivă, oarecum interdisciplinară, pentru că spiritualitatea creştină, implicit, dar de multe ori explicit, este generatoare sau purtătoare a topici paideice sui generis, care merită să fie cunoscute, asumate, actualizate, integrate în peisajul epistemologic modern, în pedagogia vizată ca un tot. Nu neg faptul că şi pe unii pedagogi laici i-am încurajat să lectureze principii sau cadraje pedagogice clasice, chiar moderne, prin raportarea la principii sau valori creştine. În materie de valori constante, rupturile, discontinuităţile, segregările nu au ce căuta. Fără a cultiva amestecul dintre domeniile de cercetare, mai ales la nivel înalt, de cercetare ştiinţifică, cuplajele sau complementaritatea de perspective, făcute cu inteligenţă şi măsură, neutral şi cu spirit dubitativ, duc la un spor intelectual şi spiritual, la o cunoaştere integrală a omului şi umanităţii, a sensurilor adânci ale existenţei”. Referitor la teza pr. Bogdan-Andrei Mocanu, redăm un citat din referatul prof. univ. dr. Constantin Cucoş: „Teza şi discursul autorului constituie suporturi credibile pentru a demonstra, în prezent şi viitor, rolul educaţiei religioase pentru contemporaneitate, evidenţiată în cadre epistemologice pertinente de ştiinţificitate şi obiectivitate. Chiar dacă va fi acuzat de misionarism, şi nu putem anula o astfel de poziţionare, ea vine în urma unui travaliu cu evidenţe, factual, urmând proceduri şi trasee metodologice sau explicative pertinente, ştiinţifice. Credem că e un exemplu în care dorinţa şi proiecţia sunt demonstrate nu numai ca expresie a unei apartenenţe spirituale, individuale sau colective, şi prin punerea la treabă a unui aparat explicativ-argumentativ obiectiv, adus de radiografierea corectă a realităţilor umane, socio-culturale, educaţionale”. (Dr. Ana-Nicoleta Grigore, Tudorel Rusu)