„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Tinereţe şi libertate în Protopopiatul Dorohoi
Suntem cu adevărat liberi? Aceasta a fost întrebarea care a provocat aproximativ 200 de tineri veniţi din toate parohiile Protopopiatului Dorohoi sâmbătă, 27 mai, cu ocazia întâlnirilor pregătitoare pentru marele eveniment ITO 2017, ce va avea loc anul acesta la Iaşi.
Tineri cu vârste între 16 şi 20 de ani au fost întâmpinaţi în Parohia Cândeşti, judeţul Botoşani, de către părintele Florentin-Ionuţ Amarinei, gazda evenimentului de sâmbătă ce a debutat cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Toţi participanţii s-au îndreptat apoi către căminul cultural din localitate pentru a participa la o scurtă conferinţă susţinută de părintele Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor. Părintele le-a vorbit tinerilor despre libertate folosind asemănarea cu „vrejul de fasole care caută tot timpul aracul pentru a se înalţa spre lumină. Obstacolele care ne împiedică să ne manifestăm liberi, să ne înălţăm sunt patimile, necunoaşterea şi teama. Sfântul Marcu Ascetul ne spune că cei trei mari titani ce-l împiedică pe om să dobândească libertatea şi Împărăţia Cerurilor sunt: neştiinţa, uitarea şi dezinteresul sau trândăvia".
Pe parcursul zilei, tinerii, împărţiţi în grupe de câte 16-20, au discutat în cadrul a 2 sesiuni despre libertate, căutând împreună răspunsuri la întrebări de genul: Ce înseamnă să fii liber?, Când te consideri un om liber?, Ce este adevărul?, sau Suntem pregătiţi să ne asumăm riscurile libertăţii?. Această întâlnirea şi-a atins scopul întrucât, la sfârşit, când s-au rostit concluziile în plen, mulţi participanţi au afirmat că vor pleca mai câştigaţi acasă, pe de o parte pentru că şi-au făcut prieteni noi, dar mai ales pentru că au înţeles mai bine ce înseamnă să fii cu adevărat liber, că uneori trebuie depăşite anumite frici, clişee, bariere şi, nu în ultimul rând, nimeni nu poate fi liber decât dacă iubeşte. Mântuitorul a iubit şi a fost cu adevărat liber. Hristos este modelul libertăţii noastre!
Iată câteva impresii ale tinerilor exprimate la întâlnirea de sâmbătă:
Loredana: „Am venit aici având ideea că libertatea e o iluzie a vieţii actuale şi am plecat de aici convinsă că apropierea de Dumnezeu ne conferă adevărata libertate."
Cosmina: „A fost o experienţă frumoasă şi am învăţat multe lucruri despre adevărata libertate."
Denisa: „A fost distractiv, dar şi educativ. Astăzi am deprins curajul de a mă exprima liber fără a avea anumite temeri."
Cristofor: „Am putut liber să îmi exprim părerea şi aş dori să mai particip şi la alte astfel de întâlniri."
Vlad: „A fost o întâlnire frumoasă şi mi-am făcut noi prieteni."
Pr. Ciprian Şoptică