„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. At
„Toacă şi ie moldovenească“
Pe orizontul Cireşoaiei, la întretăierea dintre istorie şi actualitate, s-a semnat, de ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni, 16 august 2016, actul de renaştere în Protoieria Oneşti a iei şi a toacei ca mijloace de dăinuire a neamului şi a Bisericii în contemporaneitate.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi sub îndrumarea Protoieriei Oneşti, la Schitul Cireşoaia din judeţul Bacău a avut loc marţi, 16 august 2016, manifestarea „Toacă şi ie moldovenească“. Evenimentul a fost organizat prin implicarea părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Oneşti, a părintelui Cristian Mazilu de la Parohia „Schimbarea la Faţă“ - Poieni, şi a protosinghelului Claudiu Constantin Panţiru, stareţul Schitului „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare“ - Poieni - Târgu Ocna. Momentul inaugural s-a dorit a deveni tradiţie peste vremi, astfel că a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi sub protia părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, în biserica din lemn a Schitului „Sfântul Eftimie cel Mare“, gazda evenimentului. Prin costumele populare cu care erau îmbrăcaţi tinerii prezenţi, şi nu numai, s-a dorit a reînvia duhul strămoşilor care şi-au dat viaţa pe aceste meleaguri în prima conflagraţie mondială. În umbra stindardului românesc, adunarea liturgică la vremea pomenirii eroilor şi a tuturor celor adormiţi părea că uneşte trecutul şi prezentul în nădejdea unui viitor plin de speranţa reînvierii unui neam prea oropsit de apăsarea vremilor. După Sfânta Liturghie a urmat concursul propriu-zis „Toacă şi ie moldovenească“, participanţii fiind împărţiţi în trei grupe de vârstă: 8-11 ani, 12-14 ani şi 15-18 ani. Într-o atmosferă de animaţie specifică unui concurs, juriul a deliberat acordarea diplomelor şi a darurilor pentru toţi participanţii. „Prezenţa unor tineri din afara spaţiului geografic al Protoieriei Oneşti, respectiv din Bacău şi din Iaşi, ne-a dat speranţa că la ediţiile următoare numărul participanţilor va creşte, astfel că aşezarea monahală gazdă din Târgu Ocna va putea deveni în viitor o atracţie şi un loc special pentru evenimente cultural-spirituale“, a spus preotul Petru Roncea de la Parohia Viişoara, Protopopiatul Oneşti.


