„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Toacă şi ie moldovenească” la Cireşoaia
La Schitul „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare” din Târgu Ocna, a avut loc luni, 20 august 2018, Concursul eparhial cultural-catehetic „Toacă şi ie moldovenească”. Sub faldurile drapelului naţional fluturând în an centenar, pe orizontul însângerat al jertfelor eroilor de pe Cireşoaia, la Schitul „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare” din Târgu Ocna, judeţul Bacău, a avut loc, pe data de 20 august 2018, a patra ediţie a Concursului eparhial cultural-catehetic „Toacă şi ie moldovenească”.
Manifestarea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în prezenţa părintelui Daniel Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi a părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, înconjuraţi de preoţi ai mai multor protopopiate. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi, prin implicarea specială a protosinghelului Claudiu Panţiru, egumenul schitului, dar şi a părintelui Cristian Mazilu de la Parohia „Schimbarea la Faţă” din Poieni - Târgu Ocna. Concursul s-a înscris între proiectele catehetice ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu desfăşurare exclusivă în Protoieria Oneşti. Au participat 50 de tineri din cuprinsul Protoieriei Oneşti, dar şi din alte protopopiate ale eparhiei, dar şi din Protopopiatul Piatra Neamţ.
Hora mistică a bucuriei
După săvârşirea Sfintei Liturghii, părintele Daniel Marari a transmis binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Ioachim: „Felicit aceste activităţi memorabile pentru Protopopiatul Oneşti, dedicate copiilor şi tinerilor, fiind reprezentative pentru Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului”. Apoi, copiii şi tinerii, împărţiţi în patru categorii de vârstă: 7-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani şi 15-18 ani, au exersat bătutul toacei în faţa unui juriu format din patru preoţi. Juriul a evaluat şi răsplătit cu premii pe toţi cei care au participat la concurs. Un moment deosebit l-a constituit hora mistică a bucuriei în jurul locaşului de cult, un lanţ uman în veşminte naţionale format din copiii şi tinerii participanţi la concurs împreună cu preoţii slujitori în odăjdii sfinte, intonând imnul naţional şi îmbrăţişând biserica într-un tainic dans de cununie. În acest lanţ al unităţii naţionale au fost incluşi toţi cei prezenţi la eveniment, astfel încât întreaga suflare de pe Cireşoaia s-a aflat pentru câteva momente înscrisă în cununa triumfală a recunoştinţei pentru „România dodoloaţă” de acum 100 de ani. Toţi cei prezenţi au luat parte la o agapă frăţească prin grija gazdelor. Cea de-a IV-a ediţie a Concursului eparhial „Toacă şi ie moldovenească” s-a înscris cu succes printre proiectele Biroului de catehizare al Centrului eparhial Roman.
(Preot Petru Roncea, C. Ciofu)