„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Training catehetic pentru preoţi în protopopiatele Botoşani şi Săveni
Pe data de 4 aprilie 2019, în sala de şedinţe a Protopopiatului Săveni, s-a desfăşurat trainingul catehetic pentru preoţii care vor susţine cateheze demonstrative în anul 2019.
La training au fost prezenţi pr. dr. prof. Bogdan Racu, inspector pentru învăţământ şi cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, responsabilii cu activitatea catehetică la nivelul protopopiatelor, pr. Marius Babiuc şi pr. Vasile Merăuţă, precum şi 17 preoţi din cele două protopopiate, Botoşani şi Săveni. Obiectivele centrale ale întâlnirii au fost descoperirea catehezei ca instrument important de comunicare a învăţăturii de credinţă, dobândirea abilităţilor de bază în proiectarea, susţinerea şi evaluarea unei cateheze, familiarizarea cu metodele folosite în susţinerea unei cateheze, precum şi înţelegerea plusului de valoare pe care o cateheză „bine făcută” îl aduce în viaţa parohiei.
În prima etapă, pr. Marius Babiuc a susţinut o prezentare despre comunicare. În baza experienţelor personale, fiecare participant a enunţat câte o barieră a comunicării eficiente: pregătirea, perturbarea provocată de telefon, dezinteresul, ascultarea deficitară, intelectul de nivel diferit, neatenţia, neadaptarea mesajului la vârsta prezentă, lipsa sonorizării, starea de sănătate/psihică, plictiseala, probleme de moment, stresul, discriminarea, frustrarea etc. În continuare, pr. Vasile Merăuţă a făcut o analiză comparată între modelele prezentate şi tipologiile comunicării întâlnite în Sfânta Scriptură, fiecare participant identificând elementele specifice.
Al doilea obiectiv a fost atins tot printr-o abordare interactivă. Au fost formate 3 grupe, fiecare grupă având sarcina ca în 10 minute să identifice elementele pentru proiectare, susţinere şi evaluare a unei cateheze. Înainte de pauză a fost proiectat un film motivaţional, iar după pauză au fost dezbătute ideile desprinse din acest material.
A urmat o prezentare a pr. dr. prof. Bogdan Racu despre cum învaţă adulţii. „Adulţii învaţă folosindu-se de un nivel de autonomie mai ridicat decât copii, datorită experienţelor şi informaţiilor acumulate deja până la această vârstă. Asta înseamnă că ei decid pentru ei înşişi ceea ce învaţă, din ce surse, pentru cât timp şi cât de mult din acel subiect. În timp ce pentru copii, în educaţia formală, toate aceste aspecte sunt impuse din exterior”, a precizat părintele Bogdan Racu.
Referitor la trainingul desfăşurat, pr. Florin Hălăucă, unul dintre participanţi a afirmat: „Această activitate a fost constructivă. Ar fi bine dacă pe viitor s-ar mai organiza astfel de evenimente şi poate că ar trebui să se desfăşoare într-un cadru extins, cu mai mulţi participanţi”.