„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Un an de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Părinte Arhiepiscop Eftimie
Sâmbătă, 31 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman va fi săvârșită slujba de pomenire a Înaltpreasfințitului Părinte Eftimie, la împlinirea unui an de la trecerea sa în veșnicie.
La eveniment va participa Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim însoțit de preoții din Administrația eparhială, preoții din Protopopiatul Roman și din protopopiatele Arhiepiscopiei, alături de membrii familiei distinsului ierarh și credincioși.
Programul manifestării va fi următorul:
- ora 07:00 - Slujba Utreniei,
- ora 08.30 - Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur;
- ora 10:30 - Slujba de Pomenire a distinsului ierarh în Catedrala Arhiepiscopală;
- ora 11:30 - Procesiune până la mormântul IPS Eftimie.
Biografie
Părintele Arhiepiscop Eftimie s-a născut la data de 9 noiembrie 1914 în satul Schitul, comuna Hangu (astăzi comuna Ceahlău), județul Neamț. În perioada 1921-1928 a urmat școala primară în satul natal, după care s-a înscris la cursurile Școlii de cântăreți din Iași. La vârsta de 20 ani a fost închinoviat la Mănăstirea Slatina (județul Suceava) și, ca frate de mănăstire, a urmat Seminarul Teologic Monahal din Mănăstirea Cernica, pe care l-a absolvit în anul 1941. În anul 1945 s-a înscris la Facultatea de Teologie de la Suceava, însă cursurile universitare le va finaliza la Institutul Teologic din București, în anul 1949, unde va obține titlul de licențiat în Teologie cu calificativul „Magna cum Laude”.
În timpul studiilor a fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu (județul Buzău), fiind hirotonit ierodiacon în 1941 și ieromonah în 1947. La 1 aprilie 1949 i s-a încredințat stăreția Mănăstirii Bistrița (județul Neamț), pe care avea să o conducă până în 1966. Între anii 1951 și 1960 a avut răspunderea de exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului și Hușilor. În 1966 a fost ridicat la rangul de Arhimandrit și numit stareț la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.
Ca o încununare a lucrării rodnice pe care a desfășurat-o în Biserică, i s-a încredințat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujirea de Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului și Hușilor, fiind hirotonit în ziua de 30 ianuarie 1972. După aproape șapte ani, a fost ales Episcop titular al Episcopiei Romanului și Hușilor, fiind întronizat în data de 23 aprilie 1978.
Sunt ani deosebiți, ani de muncă, iar roadele acestor nevoințe se văd în mulțimea de mănăstiri și schituri noi, biserici parohiale și filiale înălțate din temelie sau renovate; restaurarea în întregime a Catedralei Arhiepiscopale și a picturii murale realizată în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, acoperișul fiind reconstruit în stilul moldovenesc ștefanian; restaurarea clădirilor din incinta Centrului eparhial și a clopotniței, restaurarea casei „Veniamin Costachi“, consolidarea fabricii de lumânări, amenajarea unui paraclis cu hramul „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești“; redeschiderea Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe“, amenajarea pentru bunurile bibliofile și obiectele de artă veche bisericească colectate de la parohii a complexurilor muzeistice de la Centrul eparhial și Mănăstirea Bogdana. Toate acestea arată energia investită de Înaltpreasfinția Sa în lucrarea de gospodar desăvârșit. Cuvintele de învățătură adresate clerului și credincioșilor cu ocazia vizitelor pastorale, la hirotonii, la conferințe preoțești, pastoralele, numărul impresionant de articole publicate în revistele central-bisericești și mitropolitane, în diferite publicații și reeditarea revistei de teologie, cultură și spiritualitate a eparhiei, intitulată „Cronica Romanului“ ˗ sunt parte din strădaniile Înaltpreasfinției Sale la viața culturală a eparhiei.
Prin hotărâre sinodală, începând cu data de 13 septembrie 2009, eparhia a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie, Preasfințitul Părinte Eftimie devenind Arhiepiscop al Romanului și Bacăului.
După o bogată activitate pastoral-misionară desfășurată de-a lungul a 42 de ani, în ziua de 4 noiembrie 2014, înainte cu cinci zile de a împlini vârsta de 100 de ani, venerabilul ierarh a trecut în veșnicia lui Dumnezeu.