„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Valentin Talpalaru ne prezintă „Interviuri până la un punct“
Lansare de carte la Editura Doxologia! Valentin Talpalaru ne dezvăluie, în 160 de pagini, întâmplări pline de semnificaţie şi portrete memorabile.
Nu mai puţin de 16 personalităţi ale lumii culturale şi-au dat întâlnire în paginile unei cărţi de suflet. „Interviuri până la un punct“ reprezintă un dialog cu miză afectivă, în care fiecare dintre noi ne putem substitui ziaristului şi ne putem cupla la emoţia interlocutorului. Meritul aparţine adevăratului gazetar Valentin Talpalaru, cel care a reuşit să realizeze portrete radiofonice memorabile, difuzate la Radio Iaşi, în cadrul emisiunii „Convorbiri literare“, şi transpuse pe hârtie, la Editura Doxologia.
Lansarea primului volum din „Interviuri până la un punct“ a avut loc ieri, 30 martie, în prezenţa invitaţilor Livia Iacob, Cassian Maria Spiridon, Cătălin Jekel şi Nicolae Tomescu. Buchetul de interviuri creionează portretele şi viaţa reală a celor care au acceptat provocarea dialogului: Mitzura Arghezi, Mihai Cimpoi, Dinu Flămând, Bojko Stanojevic, Arcadie Suceveanu, Eugen Stroe, Dorin Tudoran, Vasile Tărâţeanu, Varujan Vosganian, Shaul Carmel, Spiridon Vangheli, Gjorge Ivanov, Tudorel Dima, Adam Puslojic, Nicolae Breban, Constantin Ciopraga. „Sunt personalităţi importante în preajma cărora am avut onoarea să fiu, faţă de care am un respect deosebit, sunt interviuri până la un punct - pentru că dincolo începe o poveste. Începe şi un profil, aşa cum l-am gândit eu, cum am simţit eu, sper că este un profil făcut mai mult cu sufletul, decât cu mintea. Mai sunt şi întâmplări, mai sunt şi anecdote. Deci, este o carte complexă. O carte care se vrea la fel de dinamică prin formă, cum este şi conţinutul“, a spus Valentin Talpalaru.
„Interviurile până la un punct“ vor reveni şi în alte volume la Editura Doxologia, căci munca de 12 ani a gazetarului cultural însumează peste 1.500 de pagini.