Vot pentru umanitatea completă

Furtuna s-a dezlănţuit asupra Familiei. Corabia (Biserica) pluteşte pe valuri tulburi. Apelăm la textul scripturistic: „Bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu şi i-a binecuvântat şi le-a dat lor numele: OM”. (Geneza 5,2)

Sunt trei elemente în acest scurt text: facerea, binecuvântarea şi omenia. Nu putem, nu trebuie se ne poziţionăm în afara Facerii lui Dumnezeu. Vom pierde Binecuvântarea şi Omenia.

Biserica nu lucrează cu jumătăţi de măsură, ne-am fi înecat de mult dacă ar fi fost aşa. Păcatul adamic a constat în „muşcătură”, mărul nu mai era întreg, devenea parte, părticică.

Căsătoria presupune parcurgerea căii de la natură la Har. Hristos întăreşte în Cana Galileei ceea ce fusese întemeiat în Rai (Fericitul Augustin).

Există două provocări aici: unii care nu vor să păşească pe această cale, alţii care vor să şi-o însuşească, amăgindu-se: „Sunt căi care i se par omului drepte, dar la capătul lor este fundul iadului” (Proverbele lui Solomon 16, 27).

Părintele Stăniloae spunea că „bărbatul şi femeia, numai împreună, alcătuiesc umanitatea completă”. Nu soţii, nu bărbatul şi bărbatul, nu femeia şi femeia.

Biserica simte mai bine ca oricine atacurile la această Alcătuire dumnezeiască, de aceea a coborât în mijlocul furtunii. Călugărul Epifanie, văzând-o pe Născătoarea de Dumnezeu cu omoforul întins, ca pe un acoperiş al Bisericii, îi mărturiseşte stareţului Andrei: „Mă înspăimântez”.

În prima zi a lunii octombrie, prăznuind Acoperământul Maicii Domnului, să înţelegem ce înseamnă astăzi să fii în afara Bisericii, dar, mai ales, ce înspăimântător lucru este să fii împotriva ei, împotriva UMANITĂŢII COMPLETE.