„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Ziua europeană a limbilor străine, la seminarul liceal din Botoşani
Mai multe activităţi dedicate Zilei europene a limbilor s-au desfăşurat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ Botoşani, în perioada 25-26 septembrie 2017. Începând cu anul 2001, în urma iniţiativei Uniunii Europene şi a Consiliului Europei, pe 26 septembrie se celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul şi învăţarea limbilor străine pe toată durata vieţii.
Echipa de proiect, formată din prof. Jeanina Apostol (coordonator), prof. Crina Ştefan, prof. dr. Ada Alexandrina Macovei, prof. Daniela Grădinaru, prof. Angelica Ungureanu, pr. prof. dr. Daniel Dascălu şi prof. Cezar Grădinaru, împreună cu elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ Botoşani au organizat şi derulat activităţi diverse cu scopul de a atrage atenţia tinerilor asupra importanţei învăţării limbilor străine.
Activităţile au debutat cu prezentarea semnificaţiei acestui eveniment de către coordonatorul proiectului şi au continuat cu mai multe prezentări Power-Point ce au conţinut curiozităţi lingvistice, similitudini lexicale în limbi europene, expresii şi citate celebre. De asemenea, în cadrul activităţii „Degustări vizuale, sonore şi literare“, au fost interpretate cântece în limba engleză şi franceză, precum şi o scenetă de teatru.
Pr. prof. dr. Daniel Dascălu, directorul seminarului, a prezentat materialul „Rugăciune şi liturghii în diverse limbi europene“ în care au fost expuse fragmente audio-video din slujbele ortodoxe în diferite limbi europene, precum şi materiale pastorale în limbi străine folosite de Bisericile Ortodoxe Autocefale din străinătate.
Evenimentul a culminat cu interpretarea cântecului Amazing Grace în limba latină de către un cor al şcolii îndrumat de prof. Cezar Grădinaru, moment în care pasiunea pentru muzică a elevilor seminarişti s-a împletit armonios cu aptitudinile de comunicare în limbi străine.