„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
100 de ani de la luptele de la Podul Jiului
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la luptele de la Podul Jiului din Primul Război Mondial. Cu acest prilej, autorităţile din judeţul Gorj organizează o serie de manifestări culturale menite să readucă în memoria gorjenilor eroicele evenimente din aceste locuri.
Podul de pe râul Jiu a fost martor al momentelor din octombrie 1914, când copiii, femeile şi cercetaşii din zona municipiului Târgu Jiu au ţinut piept armatei germane, care dorea să ocupe oraşul. Ostaşii români erau mobilizați în această perioadă pe linia frontului. Astfel, începând cu ora 10:00, la podul de peste Jiu se vor desfăşura principalele manifestări prilejuite de Centenarul Primului Război Mondial, acestea debutând cu intonarea Imnului Naţional, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene. După acest moment vor avea loc depuneri de flori şi prezentarea unei lecţii de istorie. De asemenea, tot cu acest prilej, la Biblioteca Judeţeană „General Christian Tell” şi la sediul Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din municipiul Târgu Jiu vor avea loc evocări istorice şi va fi vernisată o expoziţie fotodocumentară cu tema „Luptele de la Podul Jiului”.
Manifestări culturale similare se vor desfăşura şi în alte localităţi gorjene, precum oraşul Bumbeşti-Jiu, la sediul Casei de Cultură din localitate, dar şi în comuna Schela. Organizatorii manifestărilor prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la participarea României în Primul Război Mondial sunt Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, Biblioteca Judeţeană „General Christian Tell”, Asociaţia „Tradiţia militară” din Bucureşti, Asociaţia „Deutsches Freikorps”, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu şi Asociaţia „IR-33 Cetatea Aradului”, Primăria şi Casa de cultură a oraşului Bumbeşti-Jiu.