25 martie ca zi rânduită pentru „plinirea vremii”

Toate evenimentele mari ale mântuirii neamului omenesc au rădăcini adânci în istorie. Creștinismul însuși, religia revelată, prin care Dumne­zeu Se descoperă oame­nilor, se identifică dintru început cu istoria umanității. De la proto­pă­rinții Adam și Eva, omenirea înaintează spre limanul ei, mântuirea, spre Hristos, Cel de-al doilea Adam, și spre Maica Domnului, cea de-a doua Eva, cea care în locul neascultării şi a păcatului strămoșesc pune ascultarea și împli­nirea voii lui Dumnezeu, potrivit planului divin: „Dușmănie voi pune între tine (șarpele ispititor) și femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Facere 3, 15). Toate con­duc spre evenimentul pe care astăzi îl sărbătorește Sfânta Biserică: Praznicul Bunei Vestiri, despre care vorbește Sfântul Evanghelist Luca.

Acesta prezintă mai întâi vestea Arhanghelului Gavriil, adusă preotului Zaharia în Templul din Ierusalim, despre nașterea Sfântului Ioan, care s-a petrecut „în zilele lui Irod”. Continuă relatând Vestea cea Bună, adusă de același arhanghel Fecioarei Maria, precizând timpul şi locul: „Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat... Iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine.

Binecuvântată ești tu între femei. Iar ea... cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema... Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca I, 26-38).

Acesta este evenimentul Bunei Vestiri, pe care îl sărbătorim dintotdeauna la data de 25 martie şi despre care istoria biblică ne dă prețioase mărturii. În primul rând, Sfântul Evanghelist Luca subliniază că arătarea Arhanghelului Gavriil s-a petrecut în timpul regelui Irod, deși nu spune anul și luna, prioritară fiind prezentarea evenimentului în sine. Însă Sfântul Ioan Gură de Aur, predicând în anul 386, în Antiohia, în ziua Naș­terii Domnului, pornind de la cuvintele Evanghelistului, stabileşte data Bunei Vestiri: după şase luni de când arhanghelul se arătase lui Zaharia, spre a-i aduce vestea naşterii fiului său Ioan.

Vestirea zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul

După modul slujirii lui Zaharia la Templul din Ierusalim, descris de Evanghelist, reiese că a fost o zi deosebită, fiindcă el slujea singur în Sfânta Sfintelor numai o dată în an. Iar aceasta se obișnuia să se facă de mai-marele preot. Și „toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga. Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Și văzându-l, Zaharia s-a tulburat...” (Luca I, 10-12). Această tradiție continua pe cea a slujirii la Cortul Mărturiei, iar Templul din Ierusalim avea aceeași împărţire, cuprinzând cele două părți: Sfânta și Sfânta Sfintelor.

Sfântul Ioan Gură de Aur identifică ziua aceea unică, în care cel dintâi preot slujea o singură dată în an și singur în Sfânta Sfintelor. Afirmă că, atunci când Arhanghelul Gavriil i-a adus vestea lui Zaharia, „a fost timpul Sărbătorii Corturilor și al postului... Iar sărbătoarea se prăznuiește la iudei la sfârșitul lunii septembrie, după cum prea bine știți și voi, că atunci am rostit multe și lungi cuvântări către iudei... Atunci a zămislit și Elisabeta” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Predici la sărbători împără­tești”, traducere: preot profesor Dumitru Fecioru, București, 2006, p. 17).

Importantă este această dată pentru cunoașterea momentului zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, dar și pentru a ști că a doua arătare a Arhanghelului Gavriil, când i-a adus Fecioarei Maria Vestea cea bună, a fost la șase luni (Luca I, 26). Căci adăugându-se cele șase luni, de la septembrie se ajunge chiar la luna când s-a petrecut acest eveniment: luna martie.

„În douăzeci și cinci ale aceleiași luni, care este Chislev”

Pentru aflarea datei Sărbătorii Corturilor, Sfântul Ioan Gură de Aur, ca un neîntrecut cunoscător al Sfintei Scripturi și al evenimentelor cuprinse în­tr-însa, se raportează la cartea Leviticului (cap. 16), dar și la cărțile 1 și 2 Macabei, care oferă în acest sens informații concludente, din ultima perioadă a istoriei zbuciumate a poporului iudeu. Astfel, în cartea 1 Macabei se vorbește despre războaiele lui Iuda Macabeul, dar și despre curățirea Casei Domnului. „Și au zidit un jertfelnic nou... Şi au întins vălul catapetesmei și au săvârșit toate lucrurile ce aveau de făcut... în douăzeci și cinci de zile ale lunii a noua, care este luna Chislev a anului o sută patruzeci și opt. Şi au adus jertfă după lege pe jertfelnicul arderilor de tot... Şi a rânduit Iuda şi fraţii lui şi în toată adunarea lui Israel, ca să se țină zilele înnoirii jertfelnicului în vremurile sale din an în an..., de la douăzeci și cinci ale lunii lui Chislev...” (1 Macabei 4, 47-59). Iar în cartea 2 Macabei se spune: „În ziua în care cei de alt neam pângăriseră templul Domnului, s-a întâmplat că tocmai într-acea zi s-a făcut curățirea, în douăzeci și cinci ale aceleiași luni, care este Chislev. Și cu veselie au ținut opt zile ca la praznicul corturilor...” (2 Macabei 10, 5-6).

Vestea aceasta Bună ne inun­dă sufletele cu o bucurie nevremelnică, fiindcă ea se sprijină în veșnicie și este mereu înfloritoare. Motivul acestei bucurii este unirea Cuvântului lui Dumnezeu, potrivit cu voința Tatălui și prin împreuna-lucrare a Duhului Sfânt, cu firea noastră omenească, cea scoasă din rai și condamnată la moarte, și transformarea ei, pentru a o aduce la frumusețea primordială. Şi în final, primirea îndumnezeirii și urcușul și sălășlui­rea ei pe tronul duhovnicesc. Mulți profeți și drepți au dorit să participe la această bucurie. De aceea, noi, cei de astăzi, trebuie să mutăm bucuria aceasta în inimile noastre (Sf. Petru al Argosului).