„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
66 de ani de la înfiinţarea Arhivelor Naţionale
Arhiepiscopia Râmnicului a găzduit în această săptămână mai multe evenimente cultural-religioase, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Astfel, marţi, 31 octombrie, cu prilejul sărbătoririi a 66 de ani de la înființarea Serviciului Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale și 186 de ani de existență a Arhivelor Naționale ale României, a avut loc Simpozionul „Armata, instituțiile publice și populația civilă din județul Vâlcea în anii Primului Război Mondial”.
Organizat la sediul Arhivelor Naționale ale României din Râmnicu-Vâlcea, simpozionul cu tema „Armata, instituțiile publice și populația civilă din județul Vâlcea în anii Primului Război Mondial” a adunat laolaltă reprezentanţi din partea celor mai importante instituţii de cultură şi de administraţie vâlcene. În cadrul evenimentului, pr. Ștefan Zară, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, delegat al IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie, a evidențiat armonioasa colaborare dintre cele două instituții: Biserica și Arhivele Naționale. „Biserica nu doar că a oferit un tezaur neprețuit, păstrat acum de către Arhivele Naționale, dar mai mult, înainte de a fi această instituție, Biserica Ortodoxă a suplinit misiunea acesteia, în biserici și mănăstiri păstrându-se de-a lungul secolelor arhiva în condiții optime și organizată după criterii existente și astăzi în Arhivele Naționale. În acest sens, trebuie să subliniem faptul că Biserica a oferit nu doar documente de o valoare inestimabilă pentru istoria și cultura națională, dar și informații structurale, de organizare internă și conservare a arhivei”, a spus pr. Ştefan Zară. În cadrul mesajului său, părintele consilier a apreciat în mod deosebit bogata activitate desfășurată în ultimii ani de Arhivele Naţionale și fructuoasa cooperare dezvoltată cu Arhiepiscopia Râmnicului.
Simpozionul internațional „Lacrimi pentru nemurire”
Tot în aceste zile, reprezentantele Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe Vâlcea au participat la manifestările cultural-spirituale dedicate cinstirii eroilor și mărturisitorilor români. Manifestările s-au desfășurat în localitatea Golești, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”, din localitatea Budești, judeţul Vâlcea, și în comuna Coşereni, județul Ialomița. La Simpozionul internațional „Lacrimi pentru nemurire”, organizat de Primăria Comunei Coșereni și de Asociația culturală „Apollon” din Urziceni, au participat academicieni, scriitori, preoți, poeți, ziariști, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, profesori și elevi de la școala gimnazială din localitate. La acest eveniment cultural, prezentat de domnul George Călin, poet, cuvântul de deschidere a fost rostit de către părintele Aurel Berbec, protopop de Urziceni.
Din Republica Moldova a participat o delegație numeroasă de poeți şi scriitori condusă de domnul academician Vasile Căpățână. La final, a fost lansată Antologia „Lacrimi pentru nemurire” care cuprinde şi eseul doamnei Zenovia Zamfir, reprezentanta Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe Vâlcea, intitulat „Lacrimi de iubire pentru cei plecați”.