Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Biserici şi mănăstiri oltene în haină de praznic

Biserici şi mănăstiri oltene în haină de praznic

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Oltenia
Un articol de: Ziarul Lumina - 06 Iulie 2016

Două locaşuri de închinare s-au împodobit de praznic la începutul acestei săptămâni. În Duminica Sfinţilor Români au fost resfinţite biserica parohială din Preajba, judeţul Gorj, şi biserica mănăstirii vâlcene Surpatele, ctitorie a doamnei Maria, soția Domnitorului Sfânt Constantin Brâncoveanu.

Câteva sute de credincioşi au înconjurat Mănăstirea Surpatele la ceas de aleasă prăznuire, cu prilejul slujbei de resfinţire a Bisericii „Sfânta Treime” a Mănăstirii Surpatele din județul Vâlcea. Rânduiala liturgică a fost împlinită de Înaltprea­sfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită în Altarul de vară al cinstitului aşezământ monahal. 

În cuvântul de învăţătură, adresat credincioşilor prezenţi la sfânta slujbă, Arhiepiscopul Râmnicului a amintit că „anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, au fost canonizați de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române patru dintre cuvioșii secolului al XVII-lea, patru mari sihaștri, Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu și Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara, canonizare care va fi proclamată oficial în luna septembrie a acestui an. Toți sfinții aceștia sunt rugători în cer pentru noi. Sfinții români mijlocesc nu numai pentru bisericile care le-au fost închinate, dar și pentru întreg neamul românesc care trăiește pe aceste meleaguri”.
Apreciind eforturile obștei monahale în lucrarea de restaurare a locașului de cult, precum și sprijinul altor binefăcători și noi ctitori, IPS Părinte Varsanufie a acordat gramata de ctitor familiei Maria și Ion Tudor din Râm­nicu-Vâlcea. Întrucât la data de 12 iulie este sărbătorit al doilea hram al mănăstirii, „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului-Smolenskaia”, a avut loc și procesiunea cu acest odor de mare preț aflat în mănăstire. În acest sens, IPS Părinte Varsanufie a precizat: „Am rânduit ca în fiecare an prima duminică din luna iulie să fie ziua în care să prăznuim icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la această mănăstire, Icoana Maicii Domnului «Smolenskaia», darul cel mai de preț al acestei sfinte mănăstiri. Icoana Maicii Domnului «Smolenskaia» este icoana în fața căreia s-au rugat mulți oameni și au primit ajutor și mângâiere. Această icoană și-a câștigat acest renume de făcătoare de minuni datorită multor binefaceri și mângâieri dăruite celor care au cerut ajutorul Maicii Domnului înaintea ei”.

Bucurii duhovniceşti pentru credincioşii gorjeni din Preajba

Credincioşii din cartierul târgujian Preajba au trăit duminică, 3 iulie, o dublă bucurie duhovnicească: resfinţirea bisericii parohiale cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi prezenţa în mijlocul lor a Înaltprea­sfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. IPS Părinte Irineu a săvârşit slujba de resfinţire a sfântului locaş, în urma încheierii lucrărilor de restaurare şi consolidare, precum şi Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La aceste momente liturgice s-au adăugat şi două hirotonii: diaconul Mădălin Ţicleanu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Raci, comuna Negomir, judeţul Gorj, iar Constantin Baciu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Bârseşti, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj.
În cuvântul rostit la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile desprinse din textul evanghelic al Duminicii a 2-a după Rusalii (Chemarea primilor apostoli, Matei 5, 14-16; 10, 17-18, 32-33), subliniind ajutorul şi mijlocirea ­înaintea tronului ceresc de care ne bucurăm şi noi din partea Sfinţilor Români, vrednici urmaşi ai Sfinţilor Apostoli. „Sfinţii Români, pe care Biserica noastră a hotărât să-i cinstească în această duminică, strălucesc în Împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu precum stelele pe cer. De asemenea, în fiecare cimitir odihnesc trupuri ale unor oameni sfinţi, căci mulţi sunt cei aleşi de Dumnezeu fără ca noi să îi cunoaştem. Chiar şi în zilele noastre, în jurul nostru uneori trăiesc sfinţi, oameni cu viaţă curată, oameni discreţi pe care nu-i luăm în seamă pentru că, zicem noi, parcă nu sunt potriviţi cu epoca în care trăim. Numai că ei, plăcuţi fiind înaintea lui Dumnezeu, ne vor judeca la Înfricoşătoarea Judecată, când vor sta de-a dreapta Mântuitorului Iisus Hristos. Îi vom vedea atunci pe Sfinţii Brâncoveni care au ales cununa muceniciei în locul bogăţiilor şi demnităţilor trecătoare ale acestei lumi. Îi vom vedea pe Sfinţii Cuvioşi Grigorie de la Bistriţa, Calinic de la Cernica, Nicodim de la Tismana, Irodion de la Lainici şi alţi sfinţi cuvioşi care au ştiut să răscumpere timpul, să aleagă viaţa de post şi rugăciune, de iubire faţă de Dumnezeu. Îi vom vedea pe Sfânta Filofteia, pe Sfânta Parascheva şi pe mulţi alţii alături de Cel venit să judece lumea. De aceea este necesar ca atât timp cât suntem în lumea aceasta, să cerem şi să ne bucurăm de ajutorul şi mijlocirea sfinţilor, să le urmăm modelul de viaţă curată şi jertfelnicie şi să punem copiilor noştri numele lor, pentru că foarte important este ca pruncii noştri să aibă în ceruri ajutători, rugători şi protectori. Să ne iubim sfinţii care au fost oameni în trup ca şi noi, care au avut aceleaşi ispite, uneori chiar mai mari ca ale noastre, dar au ştiut şi au dorit să le biruiască. Să le urmăm exemplul de viaţă şi credinţă, să vizităm mănăstirile şi bisericile unde s-au ostenit, să le sărutăm sfintele moaşte şi să le prăznuim sărbătorile, pentru că orice cinstire a unui sfânt reprezintă şi o înălţare a noastră spirituală către Împărăţia lui Dumnezeu”. În încheiere, IPS Părinte Irineu a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru ajutorul dat la restaurarea sfântului locaş de rugăciune şi i-a felicitat pe toţi cei care s-au ostenit spre a împodobi şi înfrumuseţa Casa lui Dumnezeu.
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Preajba, Protoieria Târgu Jiu Nord, a fost ridicată între anii 1919-1924 de către enoriaşii parohiei, în frunte cu preotul paroh Petre Bănoiu. Sfântul locaş a fost târnosit la 2 noiembrie 1924 de către vrednicul de pomenire Bartolomeu, Episcopul Râmnicului-Noul Severin. Ultima restaurare a bisericii a început în august 2015 şi a fost finalizată cu sprijinul credincioşilor şi al Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu. Pentru implicarea deosebită în această sfântă lucrare, preotul paroh Ionuţ Pădureanu a primit rangul bisericesc de iconom, iar mai multe persoane au primit gramate chiriarhale de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei. (Pr. Gheorghe Cioiu, Arhid. Ioniţă Apostolache)