„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
A fost sfinţită biserica din Târgu Logreşti
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a sfințit joi, 17 mai, de praznicul Înălţării Domnului, biserica din Târgu Logreşti, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Biserica are hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. La slujbă a fost înconjurat de un numeros sobor de preoţi, între care părintele protoiereu Iulian Mărgineanu de la Protoieria Târgu Cărbuneşti. În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Alexandru Ionuţ Potcovaru, pe seama Parohiei Raieţi, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj.
O nouă poartă s-a deschis spre cer în ziua în care am sărbătorit Înălţarea întru slavă la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aşa ar putea fi descris în mod metaforic evenimentul sfinţirii noii biserici cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, care a avut loc de praznicul Înălţarea Domnului, în localitatea gorjeană Târgu Logreşti. La ceas de aleasă sărbătoare, slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie arhierească au fost săvârşite de către Întâistătătorul Mitropoliei Olteniei, IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Alexandru Ionuţ Potcovaru, pe seama Parohiei Raieţi, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Olteniei a făcut referire la semnificaţia marelui praznic al Înălţării Domnului, precizând faptul că prin Înălţarea cu Trupul la ceruri, Mântuitorul a ridicat şi firea omenească la cele cereşti, călăuzind-o astfel spre Împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu. „Înălţarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos este totodată şi înălţarea noastră, a întregului neam omenesc. El s-a aşezat de-a dreapta Tatălui, în Preasfânta Treime, purtând trupul nostru, înălţând astfel şi firea omenească la cele cereşti. Actul Înălţării este ultima treaptă pe care o parcurge Mântuitorul Iisus Hristos în timpul vieţii Sale pământeşti, deschizându-ne definitiv porţile raiului. Şi strămoşii noştri sunt de-a dreapta Tatălui şi nu putem să nu constatăm cum gândul şi iniţiativa înaintaşilor au fost luminate de Duhul Sfânt, atunci când au hotărât să aşeze o sărbătoare a tuturor eroilor neamului românesc în ziua de prăznuire a Înălţării Domnului. Într-o zi de mare sărbătoare pentru întreaga creştinătate, când înţelegem ce mare nevoie avem să ne cinstim aşa cum se cuvine eroii. Căci dacă astăzi suntem liberi, dacă avem o patrie, avem o ţară, avem o identitate şi o credinţă pe care am păstrat-o de la străbunii noştri, aceasta o datorăm jertfei lor pe câmpurile de luptă, în lagăre şi închisori. Prin urmare, la bogăţia duhovnicească a acestei sărbători adăugăm, iată, şi sfinţirea acestei biserici ridicate spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre. De aceea, trebuie să mulţumim Preasfintei Treimi, să mulţumim Mântuitorului Hristos pentru toate darurile Sale cele bogate pe care le revarsă asupra noastră, pentru că ne-a ridicat din stricăciune, ne-a ridicat din moarte şi din robia diavolului”, a spus IPS Irineu.
Piatra de temelie a noii biserici din Târgu Logreşti a fost pusă în data de 30 octombrie 2011, lucrările fiind realizate în mare parte datorită sprijinului financiar oferit de Daniel Smeadă, fiu al localităţii, sub îndrumarea preotului paroh Marian Neagoe. De altfel, pentru implicarea deosebită în ridicarea sfântului locaş, pr. paroh Marian Neagoe a primit rangul bisericesc de iconom, iar Daniel Smeadă a primit din partea Mitropoliei Olteniei distincţia „Crucea Sfântului Nicodim de la Tismana, clasa I”.